Deși imaginile nu i-au picat deloc bine la acea vreme Nicoletei Luciu și multă lumea se aștepta ca ea să nu treacă pentru presupusa infidelitate a partenerului de viață, Zsolt Csergo, totodată și tatăl celor 4 copii ai ei, bruneta a avut o atitudine surprinzătoare. Nu numai că nu a divorțat la acea vreme, dar se declară fericită alături de el în prezent. Culmea, bărbatul nu a rămas cu o bilă neagră după acea întâmplare, iar ea nu îi scoate ochii. Deși pentru multe femei o situație asemănătoare ar fi fost greu de „digerat”, Nicoleta și-a șters-o complet din minte. Cel puțin asta susține.
„Pur și simplu am șters cu buretele. De uitat s-a și uitat. Avem o viață foarte frumoasă și de cuplu și de familie, ceea ce facem împreună pentru viitorul copiilor noștri și nu ne gândim la prostii. E mult prea frumos ceea ce se întâmplă în prezent, nu trăiesc în trecut, nu trăiesc în viitor, întotdeauna trăiesc prezentul. E foarte important în ziua de astăzi să ai o familie foarte frumoasă, să ții de ea”, a declarat, pentru Libertatea, Nicoleta Luciu.
Nu ar refuza al cincilea copil
Drept urmare că lucrurile merg bine între ea și Zsolt Csergo este faptul că nu exclud posibilitatea de a deveni pentru a cincea oară părinți. „Dacă voi mai rămâne vreodată însărcinată, voi anunța, nu voi ține ascuns decât dacă e în pericol de ceva. Niciodată să nu spui niciodată. Niciodată nu se știe ce se va întâmpla, dar deocamdată ne concentrăm pe viața de zi cu zi, pe activitățile copiilor”, a subliniat Nicoleta Luciu.
Video: George Capoianu