Reacția acidă a lui Dan Negru după Eurovision 2026: „Bulgarii au trecut la euro și au primit răsplata”. Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României

 3 comentarii

Dan Negru a reacționat după ce România s-a clasat pe locul 3 la Eurovision Song Contest 2026 cu piesa „Choke Me”. Prezentatorul TV a vorbit despre momentul în care a cunoscut-o pe Alexandra Căpitănescu, dar și despre direcția în care consideră că s-a îndreptat Eurovision în ultimii ani.

Dan Negru, mesaj după finala Eurovision 2026

După clasarea României pe locul 3 în finala Eurovision 2026, Dan Negru a publicat un mesaj amplu pe rețelele de socializare, în care a comentat atât performanța Alexandrei Căpitănescu, cât și evoluția concursului european în ultimii ani.

Prezentatorul de la Kanal D a povestit că o cunoaște pe artistă încă din copilărie, de pe vremea când aceasta participa la emisiunea Next Star.

„Pe Alexandra Căpitănescu o știu de la Next Star, show-ul meu cu copii. Avea doar 13 ani când am prezentat-o. Pe vremea aia, «femeia cu barbă» câștiga Eurovision”, a transmis Dan Negru.

Comentarii despre Eurovision și schimbările din concurs

În mesajul său, Dan Negru a făcut referire și la transformările prin care a trecut Eurovision în ultimii ani și la direcția artistică a competiției. „Bulgarii, care au trecut anul ăsta la moneda euro, și-au primit răsplata. Deci, Eurovisionu’ e în pixu’ lu’ Isărescu”, a scris prezentatorul.

Acesta a continuat comentând faptul că, în opinia sa, Eurovision încearcă să revină „la echilibru”, după o perioadă în care concursul a fost asociat cu diferite curente ideologice.

„Dar după câțiva ani de exagerări, Eurovision pare că încearcă să revină la echilibru. Asta după ce concursul a fost prima scenă artistică a fenomenului WOKE, ăla cu cancel culture, dărâmarea statuilor și budă comună pentru băieți și fete. Am prezentat câteva preselecții Eurovision când cântecul era mai puternic decât ideologia. Apoi, Eurovision a vrut să arate că Europa este ca și concursul: ultra-progresistă, schimonosită ideologic și tolerantă fără limite. N-a funcționat!”, a transmis Dan Negru.

Referințe la Karl Popper și Octavian Paler

În aceeași postare, prezentatorul a citat ideea „paradoxului toleranței”, formulată de filozoful Karl Popper. „Dacă o societate este tolerantă fără limite, ea va ajunge să fie distrusă chiar de intoleranți”, a scris Dan Negru.

De asemenea, acesta a făcut referire și la o frază atribuită lui Octavian Paler: „Păcatul cel mai mare al societății moderne este că facem ca orice anormalitate să devină normalitate.”

România, pe podium la Eurovision 2026

România a încheiat competiția pe locul al treilea, cu 296 de puncte. Alexandra Căpitănescu a obținut 64 de puncte din partea juriilor naționale și 232 de puncte din televot.

Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 cu piesa „Bangaranga”, interpretată de Dara, iar Israel s-a clasat pe locul al doilea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    BabaVanda 17.05.2026, 13:54

    Mai important de retinut decat orice altceva: „Păcatul cel mai mare al societății moderne este că facem ca orice anormalitate să devină normalitate.”

  • Avatar comentarii

    Cami2023 17.05.2026, 19:13

    Lui Dan Negru îi mai funcționează un singur neuron, dar și acela e în regim de avarie. Nu s-a putut abține să nu se cațere pe succesul Alexandrei, vezi, Doamne, el o știe de când era la grădiniță, bla-bla, mă mir că nu a spus că el a descoperit-o! Ține morțiș să semnalizeze acest individ.

  • Avatar comentarii

    danacor 23.05.2026, 11:23

    Chiar daca politicul și, a băgat coada, bunul simț și calitatea melodiei, plus talentul extraordinar al Alexandrei au învins. Încă mai putem spera că nu ne, am pierdut in cancel culture !

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește