Ministrul Apărării, Radu Miruță, dezvăluie care e riscul ca o dronă străină să ajungă mai aproape de București și ce face Armata ca asta să nu se întâmple

 1 comentariu
ExclusivInterviu

Cu o săptămână și jumătate înainte de expirarea termenului limită până la care trebuie semnate înțelegerile pentru achiziții de apărare prin programul european SAFE (31 mai), ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, dezvăluie într-un interviu acordat Libertatea că banii necesari nu sunt încă în conturi.

17 miliarde de euro ar putea fi pierduți

Miruță explică la Interviurile Libertatea.ro, de marți, 19 mai, că, pe de o parte, Ministerul de Finanțe nu a semnat până în acest moment contractul cu Comisia Europeană (instituția care asigură fondurile) și, pe de altă parte, nu a semnat aprobarea creditelor de angajament necesare.

Este vorba despre aproape 17 miliarde de euro pentru sistemul de apărare și ordine publică din România și pentru construirea unor porțiuni din autostrăzile A7 și A8, din nordul Moldovei.

Din această sumă, peste 8 miliarde de euro ar urma să revină Ministerului Apărării Naționale (MapN) pentru cumpărarea de mașini de luptă, radare, elicoptere, nave, muniții și alte dotări, toate compatibile cu cele din celelalate state NATO.

„(Programul SAFE – n.r.) nu este blocat, însă trebuie să ne uităm la responsabilitățile fiecărei instituții. Pe bucata Ministerului Apărării, noi ne-am făcut treaba. Mai rămâne un pas birocratic, care presupune semnarea din partea Ministerului de Finanțe a acestui acord de finanțare cu Comisia Europeană”, a explicat ministrul Apărării Naționale.

Întrebat de ce anume nu a semnat până acum Ministerul de Finanțe contractul de finanțare pentru SAFE cu Comisia Europeană, Radu Miruță a răspuns:

„Domnul Nazare (Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe – n.red.) îmi spunea că săptămâna asta ar putea să fie în regulă birocrația pe care o au ei la Ministerul de Finanțe, cu Comisia Europeană”.

Ministrul Apărării atrage atenția că, „dacă nu se întâmplă, e periculos. Ministerul de Finanțe trebuie să aloce credite de angajament pentru ca noi să putem semna aceste contracte. (…) Eu știu că ele trebuie semnate până la 31 mai sau unele dintre ele se vor pierde ”, a mai precizat ministrul.

Comisia Europeană este instituția care asigură finanțarea programului european SAFE, prin împrumuturi contractate pentru statele membre ale Uniunii, iar semnarea contractului de finanțare este un pas obligatoriu pentru semnarea contractelor între Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Protecție și Pază (SPP) și Serviciul Român de Informații (beneficiare ale programelor de dotare prin SAFE) și companiile alese să livreze armele și munițiile din program.

La solicitarea Libertatea, Comisia Europeană a transmis luni, 18 mai, că instituția este gata să semneze contractul prin care România primește aproape 17 miliarde de euro pentru întărirea apărării, imediat „ce statul membru este gata”.

Prin contractul de împrumut prin SAFE, MApN ar urma să se doteze cu arme și muniții de care are nevoie și pe care bugetul național nu și le permite acum din cauza deficitului bugetar de peste 8,5% din produsul intern brut (PIB) în 2025 și de 9,3% în 2024.

Arhiva foto

Tot prin SAFE, Armata, Poliția, Jandarmeria și alte instituții din sistemul de apărare și ordine publică ar urma să se doteze cu arme individuale noi, arme de asalt, mitraliere și pistoale.

Contractul este gestionat de Ministerul de Interne, iar firma care ar urma să fabrice și să livreze armele este compania Sig Sauer.

Radu Miruță a explicat în interviul acordat Libertatea câte arme ar trebui să cumpere România, de ce tip și în ce fabrică din țară ar urma să se producă.

Majoritatea militarilor români se antrenează cu arme de tip rusesc, din anii 1960-1970.

Arhiva foto

Și Serviciul Român de Informații ar urma să primească dotări noi dacă programul SAFE se va derula cu succes.

Arhiva foto

România și Ucraina colaborează deja pentru combaterea dronelor

Radu Miruță a dezvăluit la Interviurile Libertatea și că sistemul antidronă american Merops a intrat recent în serviciul de luptă al Armatei Române, adică este folosit deja.

Sistemul Merops a ajuns în România în octombrie anul trecut. El este folosit și în Ucraina.

Ministrul Apărării a dezvăluit că Armata Română cooperează deja cu specialiști ucraineni pentru protejarea spațiului românesc.

În ceea ce privește contractul de construire de drone cu ajutorul Ucrainei acesta nu va fi semnat imediat, a dezvăluit demnitarul, deși înțelegerea are o finanțare asigurată teoretic, prin SAFE, în valoare de 200 de milioane de euro.

Softul pentru drone va fi realizat de specialiștii Ministerului Apărării, anunță ministrul:

„Ceea ce am gândit a fost ca această producție de software pentru drone să nu fie făcută de altcineva, ci să fie făcută în interiorul MapN, de militari ingineri ai MApN, pentru că este singura modalitate în care informațiile secrete de la aceste dispozitive militare (care colectează datele privind apropierea unei drone – n.red.) pot fi puse în comun. Noi nu putem da acces la radar unei firme străine”, a explicat ministrul Apărării.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat la București, pe 13 mai, că experți ucraineni vor ajuta la doborârea dronelor rusești care intră ilegal în spațiul aerian al României. „Vom ajuta.(…) Cred că o vom face, categoric, și cu România. Lucrăm la asta. (Acordul – n.red.) include în primul rând expertiza noastră, să trimitem oameni de-ai noștri într-o țară sau alta. În scurt timp, documentele vor fi gata,” a detailat liderul la Kiev cu ocazia prezenței la Palatul Cotroceni, la summitul B9.

Până acum, MApN nu a doborât niciuna dintre zecile de aeronave fără pilot care au intrat ilegal în România, în Dobrogea, începând cu august 2023. Numai în acest an, în România au intrat ilegal, cel puțin 15 drone străine, potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță.

Majoritatea dronelor sau bucăților de drone găsite de autorități au fost în Dobrogea.

Care este riscul ca o dronă străină să ajungă mai aproape de București

Întrebat dacă există riscul ca o dronă care violează spațiul aerian românesc să ajungă mai aproape de București, ministrul Apărării a răspuns:

„Riscul de a înainta foarte mult în spațiul aerian românesc este unul mic, pentru că, având în vedere relieful României, la un moment dat vor trece printr-o zonă în care vor fi interceptate de radare. De la altitudini mari vedem tot. Când altitudinea coboară, e ca și cum ar merge drona printre niște dealuri, iar radarul nu vede decât dacă ridici capul peste dealul respectiv. E puțin probabil să găsești astfel de culoare printre formele de relief care să nu ajungă la un moment dat într-un sector în care radarul să monitorizeze așa ceva.”

Ce penalizări vrea să impună MApN companiei germane Rheinmetall dacă nu face navele asumate la timp

Unul dintre cele mai importante contracte prevăzute în SAFE este cel de dotare cu patru nave pentru Forțele Navale. Este vorba despre cu două vedete de intervenții pentru scafandri și două nave de patrulare maritimă, toate patru având o valoare totală de 836 de milioane de euro.

Navele ar urma să se construiască la șantierul de la Mangalia, aflat în faliment acum. Șantierul este unul civil, așa că el trebuie transformat într-unul care să poată produce și nave militare cu armament în dotare.

Refacerea șantierului și construirea navelor trebuie finalizate până în 2030, potrivit condițiilor tehnice din SAFE.

Ministrul Apărării spune că draftul de contract cu divizia maritimă a companiei germane Rheinmetall, cel care și-a asumat contractul, prevede penalizări mari în cazul neîndeplinirii condițiilor.

„Penalitățile pe care Ministerul Apărării le pune sunt egale cu valoarea contractului, 930 de milioane de euro. Sau îl vor face, sau vor plăti aceste sume de bani. O companie listată la bursă, după ce începe să facă investiții într-o platformă, financiar e foarte dezavantajos să dea suma asta de bani înapoi. Deci va trebui să se forțeze sau o să-și piardă banii. Altă garanție nu există”, a mai declarat Radu Miruță în interviul acordat Libertatea.

În acest moment, șantierul naval de la Mangalia este în faliment, iar salariații au început să fie dați afară - e vorba despre aproximativ 1.000 de oameni.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    cobra 23.05.2026, 13:13

    "17 miliarde de euro ar putea fi pierduți Miruță explică la Interviurile Libertatea.ro, de marți, 19 mai, că, pe de o parte, Ministerul de Finanțe nu a semnat până în acest moment contractul cu Comisia Europeană Să analizăm ce spune Miruță : -"17 miliarde de euro ar putea fi pierduți " - aceștia sunt bani împrumutați care nu ramân in România. Merg in germania de unde se cumpără armament. România rămâne datoate. - Asta inseamnă o povară pentru generațiile viitoare. Acestă gândire este a Ursulei, cea care a vândut României vacinuri, sigur, cu acordul celor care au fist izgoniți din Guvern și au lasat in urmă o datorie imensă! ..doamna este specialistă in astfel de afaceri. România nu va ști niciodata costul real ar dotarii României cu armament! Sunt deja firme care asteapta sa fie implicate in afecere si vor primi sume colosale care se vor impărți - povara ramâne pe umerii românilor! -

ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește