"Am fost la concertul lui Sting. A fost divin! Mi-a plăcut tot: sunet perfect, instrumentiști și soliști excepționali, muzică pentru sufletul meu și concept de spectacol unic. N-am putut să nu remarc simplitatea scenei și a costumației artiștilor, muzica fiind cea care a dominat. Muzica a vorbit.
Am plâns, am dansat în brațele iubitului meu și, în jurul nostru, mii de perechi făceau același lucru, pe Fragile. După două zile, încă păstrez emoția concertului. Mi-a plăcut atât de mult... ", scrie Dana Nălbaru pe blogul său.