Dana Rogoz împreună cu invitații săi adunați pentru o ediție specială a emisiunii „De Suflet” redevin ajutoarele lui Magi și împreună cu el vor depăna amintiri de pe vremea când erau mici și când ofereau o copilărie atât de frumoasă celor care îi urmăreau săptămâna de săptămâna la Super Abracadabra.
Alături de Dana și de Marian Râlea vor fi prezenți în platou Andreea Caranda (Colombină) care acum este producătoarea emisiunii „De Suflet”, Oana Tache – DJ Dance FM, Geo Morcov, Matei Stănculescu, Oana Pancu, Raluca și Denisa Tănase (trupă Bambi) -€” adică foștii membri ai grupului Super Abracadabra.
Împreună vor povesti întâmplările cele mai haioase de pe platourile de filmare, își vor aminti de farse, năzbâtii și chiar de accidentele de la filmările pentru Abracadabra. Momentele emoționante nu vor lipsi, pentru că ei vor urmări și comenta cele mai îndrăgite videoclipuri din arhiv㠀- „Eu pot, eu sunt magician”, €”Vino la Abracadabra”, „Planeta Abracadabra”,” Cântecul Vrajitoarei”.
Suprizele nu se termină aici pentru că telespectatorii Protv Internațional vor avea cu siguranță ocazia să își amintească mai multe urmărind această ediție de Moș Nicolae  și ascultându-i și pe invitații care vor intră prin telefon, de asemenea foști membri Abracadabra.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO

Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați

Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI