Dana Rogoz le-a arătat tuturor noul look. „Hey! Părul va merge către Fundația Renașterea, pentru realizarea de peruci pentru bolnavii de cancer.  Iar dacă vreți sa vedeți tunsoarea mea finala, diseară la spectacolul „30+” veți avea pentru prima oara ocazia sa o faceți”, a scris Dana Rogoz în dreptul imaginii de pe Facebook.

Dana Rogoz

Dana Rogoz își menține silueta de adolescentă

La doi ani şi jumătate de când l-a adus pe lume pe fiul ei, Vlad, Dana Rogoz e la fel de slabă ca în adolescenţă. Chiar dacă nu a avut niciodată mari probleme cu greutatea, Dana Rogoz a reuşit, în ultimele luni, să-şi recapete silueta din adolescenţă.Actriţa nu este tocmai o împătimită a sportului, dar are o viaţă foarte activă, iar fiul ei, Vlad, o ţine mereu „în priză”, iar astfel reuşeşte să se menţină în formă. O demonstrează şi imaginile din vacanţa petrecută în Thassis, pe care Dana Rogoz le-a publicat, recent, pe blogul ei. La 9 ani juca rolul Abramburicăi în serialul TV Abracadabra difuzat de TVR. În anul 2003 a interpretat rolul Ioanei în filmul Dulcea saună a morții, în regia lui Andrei Blaier. În perioada 2002-2007 a jucat în mai multe seriale difuzate de Pro TV: La Bloc și Fete cu lipici. De asemenea, este de adăugat că Dana Rogoz  a participat, la dublajul în limba română a filmului Povestea Jucăriilor 3, unde îi dă glas, în 2010, păpușii Barbie. În anul 2007 a fost membru al juriului la concursul Dansez pentru tine (Bailando por un sueño) din Mexic. În anul 2008 a început să joace rolul lui Ingrid în serialul Îngerașii, difuzat pe canalul „Acasă”.

 

Urmărește-ne pe Google News
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
A murit Louie Anderson
Știrileprotv.ro
A murit Louie Anderson
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale