Dana Săvuică şi familia sa au trăit momente cumplite în urmă cu 37 de ani, când Bucureştiul a fost lovit de un puternic seism, care a făcut ravagii.
Vedeta şi-a amintit de clipele teribile din 4 martie 1977.
„4 Martie 1977 a însemnat pentru mine şi pentru sora mea o zi în care am râs şi am plâns în acelaşi timp. Eram copile şi sărbătoream în familie ziua surorii mele. Eram la etajul 6 într-un bloc pe Blvd.1Mai. Când a început totul să se miste şi să cadă obiecte din bibliotecă şi de pe masă, am auzit în acelaşi timp un vuiet straniu afară pe stradă şi ţipetele de panică ale oamenilor. Tatăl nostru ne-a luat în braţe pe amândouă şi a ieşit pe balcon. Acum povesteşte cum a avut primul instinct să sară cu noi ca să scăpam. Şi acum îmi aduc aminte cum parcă vedeam pământul apropiindu-se de noi sau blocul care se înclina…”, a povestit Dana Săvuică.
„Cred că de atunci am frică de înălţime. Teribilă. Nu ies niciodată în balcon, fie el şi la etajul 3. Îmi aduc aminte cum am rămas cu ochii aţintiţi la părul coafat al unei rude, care se despletise şi care se izbea odată cu capul ei de tocul uşii. Am facut cu toţii marea greşeală să ieşim pe scările blocului. Toată lumea ţipa şi îmi aduc iar aminte, ca o imagine care nu-mi dă pace, de nişte mere care se rostogoleau pe scări in jos. Am fugit pe scări, încercând să depăşesc acele mere. Ajunsi afară, vuietul era asurzitor, parcă o uzină trăgea semnalul de alarmă sau nişte antiaeriene ne avertizau că vine sfârşitul lumii”, a adăugat ea.
„Am intrat cu toţii în maşină, ne era frig şi ne uitam disperaţi la lumea care stătea în mijlocul străzii. Am ajuns la o cabină telefonică şi ne-am sunat bunicii de la Târgovişte. Telefonul nu mergea. Am plecat direct spre ei şi, când am ajuns, i-am văzut în curtea casei. Casa era încă în picioare. Am fost norocoşi, am scăpat toţi cu viaţă. Nu voi uita niciodată ziua de 4 Martie, ziua în care cu un ochi am râs şi cu unul am plâns. Nu m-am simtit niciodată mai aproape de familia mea… Ma îndrept cu gândul spre oamenii care nu mai sunt printre noi şi îi plâng şi acum…după 37 de ani”, a încheiat vedeta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.