Concurentul din echipa lui Horia Brenciu cântă, dansează, joacă teatru și este un împătimit al motoarelor. Mai mult, de când și-a făcut apariția în show-ul de la PRO TV, numărul admiratoarelor lui a crescut.
"Am primit foarte multe mesaje frumoase de la doamne și domnișoare și pentru asta le mulțumesc. Propunerile nu au fost indecente, dar au fost mesaje care mi-au plăcut și mă fac să roșesc de fiecare dată când căd că cineva îmi scrie că sunt drăguț.
Mai întâlnesc și fane mai insistente, dar păstrez o anumita distanță. Dar îmi place să știu că sunt “râvnit” de domnișoare și iubita mea ar trebui să fie mândră", a declarat Max pentru perfecte.ro.
Întrebat cum s-ar descrie în câteva cuvinte, acesta a spus:
"Sunt o persoană activă care se plictisește repede de lucruri simple și banale. Îmi place viața pe care o am și mă bucur de fiecare dimineață în care deschid ochii. Sunt o fire pozitivă și încerc să îi molipsesc și pe cei de lângă mine. Cum spunea și Horia Brenciu despre mine, încerc să fiu un pansament pentru inimile celor de lângă mine".