Daniela Nane a anunțat divorțul de Adrian Cioroianu, după ce a fost surprinsă sărutându-se cu alt bărbat: „Sunt o femeie divorțată”. Cine e noul iubit

 16 comentarii
Arhiva foto

Daniela Nane a făcut primele declarații după ce a fost surprinsă sărutându-se cu tenorul Octavian Ene. Actrița a confirmat pe pagina ei oficială de Facebook divorțul de Adrian Cioroianu.

Daniela Nane, în vârstă de 52 de ani, este o actriță română, câștigătoarea ediției din 1991 a concursului Miss România. De-a lungul anilor, aceasta s-a făcut remarcată doar datorită carierei sale, mereu a preferat să nu își expună viața personală, însă acum au ieșit la iveală detalii neașteptate.

Actrița a fost căsătorită până în anul 2002 cu Viorel Popa. Ani mai târziu, în 2016, ea s-a căsătorit cu Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale din București. Se afișau rar în imagini pe rețelele de socializare, pozau într-un cuplu fericit, totul până acum.

Publicația Mediaflux a surprins-o de curând pe Daniela Nane sărutându-se cu tenorul Octavian Ene, care nu a împlinit încă 30 de ani, în fața hotelului Hilton, de pe Calea Victoriei din București. Cei doi îndrăgostiți au continuat gesturile tandre și în mașina bărbatului.

Adrian Cioroianu, declarații după ce Daniela Nane a apărut cu Octavian Ene

Aceeași publicație l-a contactat pe Adrian Cioroianu pentru a comenta imaginile cu Daniela Nane și Octavia Ene. Acesta a zis: „Vreți să vorbim de criza din Egipt sau despre ce? Dacă vreți să vorbim despre Israel, putem să vorbim…”.

În schimb, pe pagina ei oficială de Facebook, Daniela Nane a anunțat divorțul de Adrian Cioroianu. „Sunt o femeie divorțată! Vă mulțumesc că-mi respectați viața privată, ca și până acum”, a fost mesajul transmis de frumoasa actriță, pe pagina ei socializare.

Cine e tenorul Octavian Ene, noul iubit al Danielei Nane

Octavian Ene, în vârstă de nici 30 de ani, e tenorul care a apărut alături de Daniela Nane. El a absolvit Liceul Gheorghe Șincai din București, a studiat Canto la Universitatea Națională de Muzică București, iar actualmente este doctorand al aceleiași instituții universitare, scrie Mediaflux.

Este și solist vocal - tenor - la Teatrul Muzical Ambasadorii.

Daniela Nane are un băiat

Daniela Nane și Adrian Cioroianu s-au căsătorit în secret în anul 2016. Actrița are un fiu, pe Codin, de 25 ani, din căsnicia cu omul de afaceri Viorel Popa. Codrin a practicat scrimă, înot și atletism și este foarte înalt, are 1,94 de metri.

Fiul actriței a studiat psihologie investigativă. „Am făcut scrimă opt ani, dar nu mi-a plăcut la antrenamente. Eu făceam sportul acesta de plăcere, dar nu puteam să sufăr să merg la antrenamente. Eram talentat, dar nu m-a interesat să fac o carieră din asta”, spunea în 2022 Codin la Pro TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (16)
  • Avatar comentarii

    Tagetes 09.02.2024, 12:03

    Vârsta își spune cuvântul:unii sunt mai tineri,alții vor să uite că îmbătrânesc și toate celelalte

  • Avatar comentarii

    1Gin 09.02.2024, 12:47

    Trebuie să aibă un comportament decent dacă vrea să îi rămână în grijă acea fetiță.

  • Avatar comentarii

    Tran 09.02.2024, 13:55

    Doamna Nane se simte mereu tanara si rau face.

  • Avatar comentarii

    User Șters 09.02.2024, 18:22

    Daniela Nane își face iluzii,că o va lua mereu de la capăt.Această nouă relație va dura mai puțin decât își închipuie

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 09.02.2024, 18:32

    La virsta asta ii arde de maritat,se simte tinara

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!