A cântat o piesă aleasă împreună cu Moga, "Cerul", a trupei Proconsul.
"Eu cred că a cânta în limba română este mult mai greu decât a cânta în limba engleză. Româna arată cine are cu adevarat voce, pentru că în engleza te poți ascunde după flow-ul limbii", i-a spus Loredana lui David, înainte să-l felicite pentru prestația sa reușită la concursul de la Pro TV.
"Foarte bine ai interpretat piesa asta. Sună bine vocea ta cu accent. Sper să mergi mai departe", a afirmat la rândul lui Smiley.
Emisiunea "Vocea României" a ajuns la al doilea sezon. Show-ul pune la bătaie trofeul "Vocea României" şi un premiu în valoare de 100.000 de euro. Primul sezon al emisiunii a fost câștigat de Ștefan Stan, concurent în echipa antrenată de Smiley.