Stresul şi oboseala ultimelor luni şi-au pus amprenta asupra Adinei de la Heaven. Joi, blondei i s-a făcut rău la filmări şi a ajuns la spital, în perfuzii. Acum, solista se simte mai bine şi urmează un tratament menit să o ajute să se refacă mai repede.
"În 11 ani, e a treia oră când mi se întâmplă asta. Când avem ceva de promovat, mă implic până la epuizare. În meseria asta, depinzi de mulţi oameni, şi uneori lucrurile nu ies cum vrei tu.
În perioadele astea agitate am probleme cu somnul. Nu pot să dorm mai mult de 2-3 ore pe noapte. Ajung să trag de mine până cad din picioare, ca acum. Joi mi s-a făcut rău, la filmări. Duminică am avut un concert pe care l-am anulat. Acum mă simt cât de cât mai bine.
Stresul e mult mai mare pentru că am scos primul single la casa noastră de producţie. Mă ocup şi de Glance, i-am preluat managementul. Mi-am lansat proiectul meu solo şi nu am mai putut să mă ocup de toate. Am mers la o clinică particulară şi iau vitamine de trei ori pe zi. Până trece vara o să iau şi somnifere", a spus Adina, la Antena Stars.