Monica Gabor trecea, până la decesul mamei sale, printr-una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa sa: “Monica era foarte fericită, urma să-şi oficializeze relaţia cu «Mr. Pink», mai întâi printr-o petrecere de logodnă, foarte restrânsă însă, ea nu voia ca acest lucru să se afle. Primise de la el şi un inel unicat, cu diamante, şi un ceas de colecţie, de asemenea foarte scump”, a declarat pentru Libertatea o prietenă de-a Monicăi. În luna iulie, frumoasa brunetă venise în ţară, iar “Mr. Pink” îşi anunţase şi el sosirea în România.
Acesta intenţiona să meargă cu iubita lui în Bacău, pentru a-i cunoaşte părinţii, dar şi pentru a le vorbi despre intenţiile sale serioase. Miliardarul chinez nu a mai apucat să facă acest drum la începutul lunii august, fiind nevoit, în ultimul moment, să-şi anuleze biletele de avion. Promisese însă că va ajunge în septembrie. Prea târziu, din păcate, căci Veronica Bulai, viitoarea lui soacră, a încetat din viaţă, pe 22 august, după ce un bolovan desprins din munţi i-a zdrobit capul. Ca să-şi scoată iubita din depresie, imediat după înmormântare, asiaticul i-a oferit Monicăi o vacanţă de zece zile la Monte Carlo.