Noul single al Deliei, ce se anunță a fi și următorul său hit, nu a putut fi vizionat timp de câteva minute, deși inițial totul fusese ok.
Delia a lansat primul videoclip cu imagini dintr-un concert de la Sala Palatului al artistei. Single-ul „Ce are ea” a fost interpretat pentru prima data, în varianta finala, în cadrul concertelor sold out „Welcome to Deliria. Momentul piesei a fost plin de magie, sensibilitate și efecte speciale și nu puțini au fost cei care abia așteptau lansarea videoclipului. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat în cursul serii de ieri. Doar că, după ceva timp de la lansare, piesa nu a mai putut fi vizionată, urmând a fi reactualizată. Motivul? ”Am scos-o pentru câteva minute, pentru a-i putea completa finalul”, a explicat soțul artistei, Răzvan Munteanu.
”De când am cântat o parte din ea la radio, lumea s-a declarat îndrăgostită pe viață de această piesă. Dupa lansarea noului meu album Deliria, lumea cântă cu mine vers cu vers în concerte. Nu cred că am mai trăit asta până acum, sunt extrem de recunoscătoare și fericită de tot ce mi se întâmplă!”