Neti a încheiat în urmă cu ceva timp, o relație care a durat 10 ani și a suferit enorm. Vedeta PRO TV a recunoscut că a avut nevoie de terapie, pentru a depăși perioada grea.

„Regret că am stat prea mult în suferinţă, înainte să mă duc la terapie. M-am dus prea târziu. Abia după ce am fost la terapie, am reuşit să înţeleg ce se întâmplă în interiorul meu.

Detalii neștiute despre Neti Sandu. A mers la terapie cinci ani, pentru a trece peste despărțirea de iubit. „Regret că am stat prea mult în suferinţă”

Mi-a răspuns la foarte multe chestii la care nu avea cine să-mi dea răspunsul şi lucrurile s-au revelat de la sine, în timpul terapiei şi după, iar pe altele le-am aflat pentru că am lucrat în terapie”, a spus Neti Sandu pentru okmagazine.

Neti Sandu a mai vorbit și despre micile ei pasiuni. „Îmi plac şi hainele care îmi dau o stare pe care poate n-am de unde să o iau în acel moment.

Faptul că-mi aleg o bluză cu flori îmi aduce aminte de bunica, de rochiile ei cu flori, dacă port ceva cu forme geometrice, carouri, îmi aduce aminte de mama, care purta acest gen.

Şi multe alte combinaţii care îmi aduc aminte de un personaj de film, de exemplu, şi îmi dau starea aia. Mie hainele pe care le port îmi dau o stare anume”, a mai spus vedeta PRO TV.

Citeşte şi:

REPORTAJ. Cum și-a pierdut o femeie singurul venit lunar, de 142 de lei, după campania Ralucăi Turcan de verificare a ajutoarelor sociale. „Să nu avem probleme la controale”

Primul caz de infectare cu COVID al unui elev, după reluarea cursurilor, la o școală din București. Ce spune directoarea

De ce s-a supărat Patriarhia pe o expoziție dintr-un mall din București și ce răspund organizatorii evenimentului: „Cei care se simt jigniți nu au simțul umorului”

Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
PARTENERI - GSP.RO
Apropiații lui Moroșanu sunt în stare de șoc, după ce Sergiu a vândut casa primită. Ce i-ar fi cerut sportivului
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
Playtech.ro
ȘOCANT! Florin Ristei, derapaj GRAV la adresa Ramonei Olaru la Neatza. Răzvan Simion a intervenit prompt
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Observatornews.ro
O mamă a cinci copii, găsită moartă într-un parc din Anglia. Femeia a fost ucisă şi aruncată în lac
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2021. Leii sunt dispuși să meargă până în pânzele albe cu planurile lor
Marea Britanie a atins azi „imunizarea de turmă”. Boris Johnson însuși va merge în pub să bea o bere
Știrileprotv.ro
Marea Britanie a atins azi „imunizarea de turmă”. Boris Johnson însuși va merge în pub să bea o bere
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
Telekomsport
Milionarii care au chemat o actriţă XXX şi au pus-o să plătească pizza. Ce explicaţii i-au dat fetei
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
Urmărește cel mai nou VIDEO