Actriţa Natalie Portman, celebră pentru faptul că este vegetariană, a acceptat să fie noua imagine a unuia din parfumurile lansate de Dior, după ce casa de modă i-a oferit modelele sale preferate de pantofi realizate din materiale sintetice şi nu din piele naturală, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Acest cadou i-a demonstrat lui Portman că este apreciată de cei de la Dior nu doar pentru felul în care arată, ci şi pentru filosofia sa de viaţă.
"Să fiu sinceră, nu-mi place să vând lucruri, dar apoi mi-am dat seama că este o firmă pe care aş fi mândră să o reprezint şi că ei sprijină cu adevărat lucrurile în care cred. A fost cu siguranţă un război în capul meu, pentru mult timp, şi în cele din urmă am ajuns la concluzia că pot transforma asta în ceva pozitiv, Dior fiind o companie cu adevărat elegantă. Este exact aşa cum am sperat", a declarat actriţa.
"Unul dintre lucrurile foarte drăguţe este faptul că Dior mi-a făcut pantofii din alte materiale decât pielea naturală, pentru că nu port aşa ceva. Mi-au refăcut pantofii în aşa fel încât să pot să port Dior fără să distrug vieţi", a mai spus ea.