Până în momentul de faţă, bătălia strânsă se dă între două perechi: Alexandra şi Dragoş care au interpretat povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle şi Andreea cu Adrian – Josephine şi Napoleon. Vezi o ediţie de gală plină de emoţie, sâmbătă, de la ora 14.00 şi de la ora 17.00 la “Mireasă pentru fiul meu”! 
Pentru a vota perechea favorită, telespectatorii au avut la dispoziţie o săptămână, timp în care şi-au exprimat opţiunea atât pe site-ul www.voteazamireasapentrufiulmeu.ro, cât şi pe pagina de Facebook a emisiunii. În ediţia de gală de sâmbăta aceasta, clasamentul întocmit de către mame săptămâna trecută va fi cumulat cu cele două clasamente întocmite de către telespectatori pe site şi pe Facebook, realizându-se un clasament final. Perechea situată pe cea mai înaltă poziţie va pleca într-un sejur de neuitat în ţara din care îşi are originea povestea de dragoste interpretată. 
Astfel, dacă vor câştiga Andrada şi Imre – Penelopa şi Ulise, cei doi vor merge la Atena, Monica şi Ionuţ – Julieta şi Romeo, la Roma, Alexandra şi Dragoş – Veronica Micle şi Mihai Eminescu, la Viena, Andreea şi Adrian – Josephine şi Napoleon, la Paris, iar Edina şi Octavian – Isolda şi Tristan, la Londra. Până în momentul de faţă, bătălia strânsă se dă între două perechi: Alexandra şi Dragoş şi Andreea cu Adrian.   
Tot în această ediţie de gală, telespectatorii vor descoperi ce dezbateri au avut loc pe tema scenetelor, a voturilor primite din partea mamelor, dar şi a interpretării. Se pare că pregătirile pentru scenete au produs neaşteptate răsturnări de situaţie în rândul relaţiilor dintre concurenţi. Astfel, în timp ce unii dintre ei s-au apropiat mai mult (Andrada şi Imre), alţii au dat curs unei adevărate lupte a orgoliilor (Andreea şi Adrian), iar alţii au ajuns chiar până la despărţire (Monica şi Ionuţ). Rămâne de văzut ce alte evenimente neprevăzute au mai apărut acum, pe ultima sută de metri, înainte de aflarea perechii învingătoare. Lupta este strânsă, concurenţii sperând cu sufletul la gură să câştige un sejur romantic, de neuitat într-una din marile capitale ale Europei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.