Dorian Popa este unul dintre cei mai urmăriți vloggeri, motiv pentru care, artistului i-a mers din plin în anul ce a trecut, din punct de vedere financiar. Pentru anul în care tocmai am intrat, Dorian Popa nu are o listă foarte lungă de dorințe, însă vrea să își atingă unul dintre cele mai importante obiective.
Dorian Popa a declarat în repetate rânduri că își permite foarte multe lucruri pentru că muncește din greu pentru visele lui. În 2022, artistul vrea să își cumpere Ferrari.
„În noul an intru cu multă putere de muncă! Îmi doresc să mă odihnesc un pic în primele zile ale lui ianuarie pentru că sunt zilele în care putem și noi, artiștii, să ne odihnim puțin.
Singura dorință arzătoare pe care o am este să reușim să depășim odată momentul acesta greu în viață, de pe tot mapamondul și să revenim la normalitate.
Nu îmi permit încă orice extravaganță, însă îmi permit foarte multe și pentru asta îi sunt extrem de recunoscător lui Dumnezeu. Muncim, muncim!
De la 2022 îmi doresc Ferrariul, care sunt absolut sigur că va veni!”, a declarat Dorian Popa într-un interviu pentru ciao.ro.