În 2002, trupa Akcent se afla pe primele locuri în topurile muzicale cu hiturile “N-am bani de bilet” şi “Buchet de trandafiri”, piese fredonate de milioanele de fani de toate vârstele. Primele apariţii pe scenă au fost în formulă de patru: Adrian Sînă (36 de ani), Mihai Gruia (30 de ani), Sorin Brotnei (32 de ani) şi Marius Nedelcu (36 de ani), însă cel din urmă a dat cu fuga şi a încercat o carieră solo, fără succes însă.
Marius s-a reprofilat rapid, el fiind acum patronul unei săli de gimnastică aerobică, afacere care s-a dovedit a fi profitabilă. De vreo doi ani încoace, Akcent a resimţit din plin efectele crizei financiare: spectacolele erau din ce în ce mai rare, onorariul celor trei solişti devenise tot mai mic, aşa că n-au întârziat să apară şi discuţiile aprinse pe teme financiare.
Adi, singurul din formaţie înzestrat de Mama Natură cu voce, i-a lăsat deoparte pe Sorin şi pe Mihai şi, acompaniat de câţiva instrumentişti, deloc pretenţioşi la bani, cântă acum prin cluburi, pe sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 de euro. Mihai a anunţat că lucrează la un nou proiect, cel mai probabil tot în domeniul muzical.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.