Mihai Bendeac pare să-şi fi găsit şi fata care să-l facă să se aşeze la casa lui. Este vorba de o brunetă pe care a încercat să o cucerească cu declaraţii suave: "Vorbeşte lumea că-s ştrengar, dar nu-i deloc adevărat. De când te-am cunoscut pe tine, sunt cel mai liniştit băiat. Chiar dac-am fost cândva ştrengar, mărturisesc, îmi pare rău. Am tot umblat hai-hui prin viaţă, dar m-am schimbat de dragul tău", i-a cântat Mihai Bendeac tinerei.
Cuprins:
"Ştrengarul" este unul dintre cele mai îndrăgite şlagăre autohtone, iar carismaticul actor a reuşit să intre perfect în acest rol pentru "Românii au artişti".
Acesta are 30 de ani şi s-a născut la Bucureşti, este unul dintre cei mai talentaţi actori din noua generaţie şi s-a făcut remarcat în televiziune prin show-ul de umor "În puii mei", de la Antena 1. Bendeac a debutat în actorie în anul 1998, în rolul Ahile, din piesa "Pălăria", de Eugene Labiche.
În viaţa personală, Bendeac s-a remarcat prin relaţiile avute cu interpreta Sore Mihalache, dansatoarea Deliei Andreea Popescu, fiica "Reginei Sprâncenelor", Claudia Soare, dar şi cu solista dance Celia.
Mihai Bendeac este al treilea jurat al emisiunii "România dansează". În timp ce CRBL şi Monica Petrică vor juriza strict din punctul de vedere al coregrafiei, ritmului, muzicii şi al stilului, Mihai Bendeac îşi va asuma rolul spectatorului avizat, care nu are studii de specialitate în domeniu.