Lupta devine din ce în ce mai strânsă la "Ferma vedetelor" și fiecare dintre concurenți își fac propria strategie, în speranța că vor ajunge până în finală și vor câștiga marele premiu. Și în ediția de marți, 10 mai, s-au încins spiritele.
Cea mai importantă parte a zilei a fost atunci când Elena Lasconi a ales primul duelist al săptămânii, pe Vasile Calofir, decizia fiind argumentată într-o manieră dură şi categorică, ce a stârnit câteva reacţii interesante din partea concurenţilor.
“Sigurul om care nu îmi place de la masa asta, este Vasile şi consider că el are strategia lui şi am curajul să spun asta în faţă. Nu-mi plac oamenii care jignesc femeile, nu-mi plac oamenii care au mesaje misogine. Eu nu am fost jignită, însă Roxana a fost, şi mie nu îmi place să văd asta. Vasile este fals şi am curajul să îi spun franc în faţă.“ Vasile Calofir urmeaza să-şi aleagă adversarul pentru duel, singurele variante pe care le are fiind Paul Ipate sau Denis Ştefan.