Mihai Petre formează cu soția sa, Elwira, unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc. Elwira și Mihai Petre, care au devenit părinți în anul 2012, formează un cuplu atât în viața de zi cu zi, dar au format și un cuplu la show-urile și concursurile de dans sportiv.
Despre acele vremuri de început, când dansau împreună, și-au amintit cei doi într-un interviu pe care l-au acordat în urmă cu ceva timp pentru Adevărul.
Întrebat cum se descurcau la început cu banii, Mihai petre a răspuns:
„Foarte greu, dar consider că a fost un noroc pentru că înveţi multe lucruri. Eu am crescut într-o familie normală şi Elwira la fel. Dansul este destul de costisitor, dar la un nivel mare, nu cum spune toată lumea că la început e foarte scump, nu e adevărat, oricine poate învăţa să danseze fără costuri uriaşe, dar când faci performanţă se schimbă lucrurile, iar noi nu aveam bani pentru aşa ceva. Am făcut de toate, am căutat sponsori, am muncit de dimineaţă până seara, erau zile în care doar predam, ne-am refuzat foarte multe lucruri”.
„Ţin minte când mama mea mi-a dat 50 de lei şi mi-a spus din banii ăştia tu trăieşti o lună şi nu ştiam ce să-mi iau de mâncare, erau situaţii în care beai ceai şi mâncai pâine”, l-a completat Elwira.
„Când mergeam în Germania la competiţii luam mâncare de acasă pentru că nu puteam să mâncăm la restaurante şi toţi banii pe care îi obţineam se duceau pe lecţii. Nu aveam prea multe lucruri atunci, dar este un lucru bun, dacă reuşeşti să-l depăşeşti, pentru că dacă rămâi în punctul ăla nu e prea distractiv. Noi am reuşit, am avut şi noroc, Slavă Domnului. Am muncit şi cumva s-a întâmplat să fie bine”, a mai spus Mihai Petre.
Citește și: EXCLUSIV/ Hotărâre uimitoare luată de instanță: vor exista două trupe Iris! Deși a abandonat formația, Cristi Minculescu se poate folosi de marcă
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!