„Kamikaze” este cel de-al nouălea disc consecutiv lansat de Eminem care a urcat pe prima poziţie în clasamentul vânzărilor de albume din Marea Britanie, potrivit organizaţiei care întocmeşte acest top săptămânal, UK Official Charts Company. „Asta înseamnă că pot să îmi spun Sir Eminem?”, a declarat, în glumă, artistul american, în vârstă de 45 de ani, al cărui nume real este Marshall Mathers III. Răspunsul oficial al organizaţiei britanice este negativ: rapperul din Detroit trebuie să devină mai întâi un supus al reginei Elisabeta a II-a şi să fie apoi ridicat la rangul de cavaler înainte de a putea să folosească titlul de Sir.

Eminem, pentru care „Kamikaze” este al 10-lea album solo, împărţea până vineri recordul de opt albume consecutive ajunse pe primul loc în topul britanic cu trupa rock Led Zeppelin (din 1979) şi cu grupul suedez ABBA (din 1982), potrivit Agerpres.ro. Singurul artist din lume care deţine mai multe albume – 10 – ajunse pe primul loc în topul britanic este Robbie Williams, însă această performanţă nu a fost stabilită de discuri consecutive, potrivit Press Association.

Citește și

Mii de oameni au fost evacuați în nordul Crimeii, în urma unei puternice poluări industriale. Rușii au tăcut zece zile

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.