„Eram convinsă că nu sunt genul care se mărită”, mărturiseşte actriţa. „Mama îmi spunea: ‘Oh, dragă, orice femeie ar trebui să se mărite. Eu mi-am iubit căsnicia, şi am trei fete. Încearcă măcar o dată'”.
Totuşi, actriţa a ajuns în faţa altarului la vârsta de 41 de ani. De ce s-a răzgândit? „Am întâlnit acea persoană cu care chiar mă puteam vedea petrecându-mi viaţa alături. Oricât ar părea de siropos, o căsnicie e construită din lucrurile mici”, a mărturisit ea.
Şi-a întâlnit jumătatea în 2006, la doar câteva zile după ce a petrecut Ziua Îndrăgostiţilor de una singură, dar fericită. „Am avut relaţii care nu au funcţionat şi am decis că să-mi trăiesc viaţa fără să încerc constant să am grijă de ceilalţi”, explică Margulies decizia de a se concentra pe propria ei persoană.
„Întotdeauna le-am spus prietenilor care nu şi-au găsit încă dragostea, că până nu sunt mulţumiţi cu ei înşişi, nu o vor întâlni”.
Cu o zi înainte de începerea repetiţiilor pentru prima ei piesă pe Broadway, actriţa l-a întâlnit pe Keith Lieberthal, viitorul ei soţ, la petrecerea unui prieten. A fost la un pas de a-l lăsa baltă, crezând că e actor, „specie” cu care actriţa nu voia sa se încurce. A aflat însă că acesta este avocat, meserie pe care Julianna avea să o interpreteze în „Soţia perfectă” şi care i-a adus actriţei 2 premii Emmy şi un Glob de Aur.
La scurt timp, actriţa a fost cerută în căsătorie la Paris, iar în curând a descoperit că va avea şi un copil. Julianna are însă un mare regret: „Tot n-am avut o petrecere de burlăciţe. Nu am nevoie de dansuri exotice, dar mi-ar fi plăcut să petrec timpul cu fetele, la masaje, tratamente cosmetice şi discuţii”.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.