Ce face Ernest după ce termină filmările pentru emisiunea „În căutarea adevărului” de la Kanal D: „Cam așa încercăm noi”

Comentează
Ernest Takacs
Exclusiv

Vedetă Kanal D de mai mulți ani, Ernest a reușit în această primăvară să debuteze cum nu se putea mai bine cu un nou sezon al emisiunii „În căutarea adevărului”, care este difuzată de luni până vineri, de la ora 13.00: a fost lider de audiență!

595.000 de telespectatori din întreaga țară au urmărit, în medie, prima ediție din acest sezon a emisiunii „În căutarea adevărului”, iar cu această ocazie, Ernest Takacs a stat de vorbă cu Libertatea despre producția de la Kanal D.

Întrebat dacă situațiile pe care le vede în emisiune l-au schimbat în vreun fel, prezentatorul de la Kanal D a precizat că unele cazuri i se par șocante și îl fac să fie mai receptiv la nevoile celor din jur.

„Din multitudinea de cazuri expuse până acum, regăsim în multe dintre ele ceva șocant. Practic, oglindirea realității pe care o regăsim în emisiunea «În căutarea adevărului» este șocantă. Dar, de departe, cele mai șocante cazuri au fost cele cu abuz, violență emoțională, domestică, atât asupra femeilor, cât și asupra adolescenților care provin din medii vulnerabile, din familii destrămate. Aceștia, nemaiavând echilibrul pe care ți-l oferă unitatea unei familii, pot cădea în tot felul de capcane ale unor oameni care nu sunt cel mai bine intenționați, uneori chiar din anturajul familiei, apropiați.

Totodată, cazurile de violență domestică sunt șocante și, din păcate, reapar, în ciuda adoptării în Parlament a legii femicidului și a pedepselor care s-au înăsprit. Legea trebuie promulgată de președintele României. Sunt cazuri disperate, șocante, pentru că sunt femei care trebuie să trăiască cu frica asta, mai ales dacă au și copii cu individul care le provoacă abuzuri, ele neavând varianta de a pleca în altă parte, departe de abuzator.

Aceste situații m-au făcut mai receptiv, mai implicat și mai pregătit, pentru că sunt situații pe care viața ți le scoate în față atunci când te aștepți mai puțin. Cum este și vorba aceea, «niciodată să nu spui niciodată», pentru că poți să dai peste niște oameni care se ocupă cu tot felul de înșelătorii. Nu sunt două cazuri la fel, însă poți trage niște învățăminte din fiecare, pe care le poți aplica și în viața de zi cu zi”, a spus Ernest în exclusivitate pentru Libertatea.

Prezentatorul de la Kanal D ne-a spus și care este, din punctul lui de vedere, esența emisiunii „În căutarea adevărului”

„«În căutarea adevărului» este o oglindă a realității în care trăim, fie că ne place sau nu, o realitate în care trebuie să fim mereu atenți, mereu în gardă, pentru că de multe ori, oamenii în care avem cea mai mare încredere ne pot dezamăgi și în spatele unui zâmbet se poate ascunde o trădare sau pot sta intenții mai puțin oneste. Poate că pe termen scurt ai de pierdut dacă spui adevărul, deranjând pe cineva spunându-i, dar pe termen mediu și lung ești câștigat”, a adăugat Ernest Takacs.

La finalul interviului pentru Libertatea, vedeta de la Kanal D a spus și cum se deconectează după o zi de filmări și ce face în timpul liber: „Pentru mine, deconectarea, relaxarea înseamnă petrecerea timpului de calitate alături de familia mea. Ne plimbăm, încercăm să vizităm locuri și lucruri noi, cam așa încercăm noi să ne petrecem timpul cât mai frumos, altfel decât în fața ecranelor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!