Marina Almăşan transformă „Femei de 10, bărbați 10″, emisiunea TVR 2 ajunsă la cel de-al şaselea sezon, în locul de întâlnire al faptelor bune. Din 6 octombrie, emisiunea va fi “avansată în grad”. „Femei de 10, bărbați de 10”” se va transmite în fiecare sâmbătă, de la ora 13.30, iar invitaţii Marinei Almăşan vor fi oamenii care au făcut lucruri memorabile, vedete sau nu. Ei vor vorbi despre performanțe lor, dar şi despre poveştile din spatele momentelor în care s-au făcut remarcaţi.

Printre eroii primei editii se vor număra Mihai Pazel Anton, un tânăr recordman în donările de sânge, care a salvat viața a sute de români, dar şi campioana noastră de aur – Ana Maria Brânză, care își va lansa cartea pentru copii. Cu siguranţă îl vom aplauda pe „eroul cu făcăleț” de la Londra, Florin Morariu, românul care urmează să fie decorat curând de Regina Angliei pentru intervenția eroică într-un atac terorist, dar şi pe Ovidiu Ionescu, campionul nostru european la tenis de masă.

„Vrem să le demonstrăm cârcotaşilor că în țara asta mai există și români de nota 10, nu doar cocalari, pitipoance, politicieni corupți și afaceriști penali. Emisiunea noastră va fi un balon de oxigen pentru cei care au încetat să mai creadă în valorile acestei țări, un regal al faptelor frumoase și al oamenilor de excepție, fie ei cunoscuți sau iluștri anonimi”, spune Marina Almăşan.
Din emisiune nu vor lipsi nici momentele artistice, alături de band-ul Andrei Tudor și de artişti îndrăgiţi.
Sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 13.30, invitatii primei ediţii sunt: Ana Maria Popescu – campioană la scrimă, Marcel Pavel, Doina Gosa – Dir. centru transfuzii Bucuresti, Mihai Pazel Anton – donator record, Iolanda Popescu – coregraf, Ana Carola Marin – scriitoare, Ovidiu Ionescu – campion la tenis de masă, prin Skype, Ansamblul Rapsodia Carpaţilor şi Florin Morariu, „eroul cu făcăleţ” din atentatul de la Londra.


Citește și: REPORTAJ: Mica dorință a ultimilor 10 bolnavi de la ultimul spital de lepră din România: Să vadă marea/ VIDEO&FOTO


 

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
Detaliul HALUCINANT observat la Anamaria Prodan și Sarah, fiica ei, când au apărut în costum de baie. Ce se vede, de fapt
Playtech.ro
Detaliul HALUCINANT observat la Anamaria Prodan și Sarah, fiica ei, când au apărut în costum de baie. Ce se vede, de fapt
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Observatornews.ro
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Horoscop 2 iulie 2022. Săgetătorii s-ar putea să-și iasă din fire și să scape de sub control anumite emoții negative
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2022. Săgetătorii s-ar putea să-și iasă din fire și să scape de sub control anumite emoții negative
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
Știrileprotv.ro
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea