Aflată în plin scandal cu soțul ei, Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a mai dat peste încă o belea astăzi. Vedeta a fost implicată într-un accident rutier, în Piața Constituției, în timp ce mergea spre Marriott, unde avea întâlnire cu avocatul ei.
Muncitorii de la spaţii verzi de la firma Romprest tundeau iarba pe lângă bordură, iar o piatră din maşina de tuns a ricoşat chiar în geamul Adrianei. Spre norocul ei, Bahmu nu a fost rănită. Dar asta nu e tot! Vedeta susține că, după ce s-a întocmit un proces verbal, tot ea este cea care trebuie să umble, acum, pentru a rezolva cu asigurarea, nu cei care sunt responsabili pentru accident.

„M-am speriat foarte rău! Mi-a stat inima în loc! Nici nu vreay să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă aveam copiii cu mine în mașină. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu au fost. Geamul spart ar fi putut să-i taie în ultimul hal. După ce că aveam o groază de treabă astăzi, mai stau acum să umblu și după asigurări”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru Libertatea, aproape tremurând.
Din surse sigure am aflat că şeful Romprest nu şi-a cerut scuze nici până la această oră Adrianei pentru accidentul provocat.
 
Fotografii: Gabriel Miron

Urmărește-ne pe Google News
Abia eliberat din pușcărie, un fost fotbalist din Liga 1 a plecat în Anglia și lucrează ca livrator: "Ce sunt, animal?! Ce am văzut acolo m-a șocat"
PARTENERI - GSP.RO
Abia eliberat din pușcărie, un fost fotbalist din Liga 1 a plecat în Anglia și lucrează ca livrator: "Ce sunt, animal?! Ce am văzut acolo m-a șocat"
Ce a scris în biletul de adio tânăra polițistă care s-a sinucis în gara din Strehaia. Ți se rupe sufletul
Playtech.ro
Ce a scris în biletul de adio tânăra polițistă care s-a sinucis în gara din Strehaia. Ți se rupe sufletul
Poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a recunoscut scena cu bocancul. Cum îşi justifică, însă, gestul
Observatornews.ro
Poliţistul care a accidentat-o mortal pe Raisa pe trecerea de pietoni a recunoscut scena cu bocancul. Cum îşi justifică, însă, gestul
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Știrileprotv.ro
Țările cu cele mai puternice armate din lume. Pe ce loc se clasează România
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
Telekomsport
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat
PUBLICITATE
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat