Astăzi, în jurul orei 11, camuflată bine și atentă să nu fie observată, Anamaria Prodan a fugit din spital. Impresara fusese internată cu o zi înainte cu suspiciune de atac cerebral, după ce i s-a făcut rău în urma unei migrene puternice, în timpul unui zbor cu avionul.
Doar o zi a rezistat Prodanca departe de obligațiile ei profesionale. Astăzi, Anamaria Prodan a fugit din spital în ciuda opoziției medicului sub supravegherea căruia se afla. Martori oculari au văzut-o pe impresară părăsind Spitalul Floreasca, unde și-a petrecut noaptea, în jurul orei 11. Aceasta părea exrem de grăbită și, potrivit surselor noastre, urma să participe la o întâlnire care s-ar fi putut concretiza în vânzarea unui fotbalist. Fiind un proiect la care muncește de ceva vreme, Prodanca și-a pus din nou sănătate pe planul doi pentru a-l duce la bun sfârșit. Plecarea ei s-ar fi produs intempestiv, în urma unui telefon, iar externarea s-a făcut pe proprie răspundere, în ciuda insistențelor medicului care veghea asupra ei de a rămâne.
Internată ieri, Prodanca a fost supusă unui set de analize care urmau să stabilească dacă a depășit pericolul unui atac cerebral, însă, până la ora la care a părăsit secția, rezultatele nu ieșiseră decât parțial. Surse din spital ne-au dezvăluit faptul că Anamaria nu a fost lăsată să-și vadă de drum până nu i-a jurat doctorului ei că nu se mai urcă în avion și că va reveni constant pentru evaluarea stării de sănătate.
Anamaria Prodan a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău în avionul cu care călătorea din Turcia spre România. Ieri, la aterizare, a chemat Ambulanța și a fost internată pentru investigații. Din cauza durerilorputernice de cap a existat suspiciunea unui atac cerebral după ce, în august, a fost diagnosticată cu anevrism.