Luni dimineaţă, toţi copiii de la grădiniţa din Bucureşti la care merge şi Irina Columbeanu au venit nerăbdători să le spună colegilor ce au făcut în vacanţa de vară. Evident, în centrul atenţiei a fost fiica lui Irinel şi a Monicăi, care, după ce le-a mărturisit fetiţelor, dar şi cadrelor didactice care se aflau prin preajmă că a fost “cu mami la mare”, a făcut o declaraţie-şoc: “Mami mi-a spus că voi avea un frăţior. Deja i-am ales o cameră la Izvorani”. Afirmaţia fetiţei ar putea să fie un fel de joacă a Irinei, dar să nu uităm că astfel de mărturisiri au atârnat greu la procesul pentru custodie între Irinel şi Monica.
În ultimele luni au existat de mai multe ori zvonuri legate de o presupusă sarcină a Monicăi Gabor, însă e pentru prima dată când cineva din familie vorbeşte despre acest lucru. La un moment dat s-a spus chiar că prin aprilie, Monica a fost plecată pe ascuns în Statele Unite, la iubitul ei chinez, pentru a “rezolva problema” unei sarcini care, la acea vreme, nu era dorită de cei doi. Avocatul Monicăi a infirmat însă această informaţie.
Avocatul fostei doamne Columbeanu, Ionuţ Dojană, a infirmat ieri, la “Acces direct” (Antena 1), zvonurile privind faptul că Monica Gabor s-ar afla la Monte Carlo, însă, între altele, el a declarat: “N-ar fi exclus ca Monica să fie însărcinată. Ea îşi doreşte un frăţior pentru Irina. Relaţia dintre ea şi Mr. Pink este destul de serioasă pentru a se finaliza cu o căsătorie. Probabil că va merge în China să îşi cunoască socrii”.