Valentina Pelinel l-a lăsat pe Milan Cristian în grija mamei sale și a lipsit de acasă preț de câteva ore, cât a stat la aniversarea unei prietene. Blonda a etalat o rochie neagră, care îi punea în evidență picioarele lungi, care i-au adus faima pe podiumurile internaționale. Surprinzător, proaspăta mămică este foarte aproape de dimensiunile de dinainte de naștere, deși și-a adus băiatul pe lume în urmă cu puțin timp, respectiv pe 8 iunie. Complimentată pentru aspectul fizic, blonda a lăsat de înțeles că mai are până când va reveni la forma ei cea mai bună. Nici nu este preocupată de acest lucru, ci doar de confortul bebelușului poznaș. “Sunt încă în recuperare, am slăbit 11 kg în 10 zile, mai am de dat jos. Deși mi-am dorit să nasc natural, până la urmă s-a ajuns la cezariană. În primele două zile mi-a fost greu. Nu pot face sport acum, dorm și alăptez, atât”, a declarat, pentru Libertatea, Valentina Pelinel.
S-a antrenat la sală
În schimb, vedeta a făcut mișcare până în ultimele zile de sarcină sub atenta supraveghere a antrenoarei Luminița Nicolescu, una dintre cele mai bune prietene ale ei. Aceasta i-a pregătit corpul prin exerciții specifice atât pentru a o ajuta să nască natural, cât și pentru a-și putea ține bebelușul în brațe. ”Am făcut eforturi mari să nasc natural. Am vrut să fac tot posibilul să nu am ce să-mi reproșez, dar bebe așa a vrut. Bine că suntem sănătoși! Vorba aceea, am așteptat 42 de săptămâni. Nu e ușor! Dar așa le-a aranjat Dumnezeu…”ne-a declarat Valentina Pelinel a doua zi după aducerea pe lume a lui Milan Cristian.
FOTO: Dumitru Angelescu