delia

Delia Matache va avea o vară cât se poate de fierbinte, atât la propriu, cât și la figurat. A evitat, momentan, să-și programeze vreo vacanță exotică, asta pentru că încă nu a găsit vreo breșă în calendarul său, plin de concerte în toate cele trei luni. Artista nu va duce însă lipsă de aventuri și ieșiri peste hotare.

Delia are programate o serie de spectacole pentru românii din afară, urmând a cânta în mai multe țări, precum Italia, Anglia, Belgia, Spania și Franța, taman la Paris și fix în perioada Campionatului European de fotbal, atunci când se anunță alertă maximă de terorism în capitala franceză. Artista nu-și face însă griji.

”Va fi mai riscant pe stadioane, în plus va fi o foarte mare securitate în acea perioadă, în Franța”, s-a destăinuit aceasta unei bune prietene. După ce va colinda Europa cu show-urile sale, Delia va începe pregătirile, din toamnă, și pentru spectacolele mari de peste hotare, ceea ce presupune și pregătirea unor piese în limba engleză.

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
PARTENERI - GSP.RO
A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2020. Leii trebuie să evite excesele de autoritate, mai ales pe cele legate de muncă
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată
Telekomsport
ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată