„La momentul interviului, am intrat deja în a treia lună de sarcină şi toate examinările arată o sarcină sănătoasă”, ne-a declarat, cu zâmbetul pe buze, Alina Sorescu.
„Alina a aflat prima că este însărcinată, apoi mi-a arătat şi mie testul de sarcină pe care se puteau distinge cu uşurinţă celebrele două liniuţe albastre care ne vor schimba viaţa”, a completat şi Alexandra, vizibil emoţionat.
Cei doi îşi doresc foarte mult să aibă un băiat, însă, evident, bucuria va fi la fel de mare indiferent de sexul copilului. „Este prea devreme pentru a vedea sexul copilului în acest moment al sarcinii, va trebui să mai aşteptăm puţin. Noi ne dorim să fie băiat, dar ne vom bucura la fel de mult şi dacă va fi fată, pentru că este un copil pe care ni-l dorim foarte mult”, a spus Alina.
Chiar dacă apăruseră între timp zvonuri potrivit cărora Alexandru şi Alina aveau de gând să apeleze la tratamente de fertilizare, cântăreaţa lămureşte lucrurile: totul s-a întâmplat natural! „Am conceput acest copil pe cale 100 % naturală şi ne-am bucurat că nu a fost nevoie să urmăm vreun tratament de fertilizare sau de vreun alt gen”, ne-a declarat Alina, care are deja simptomele tipice ale primelor luni de sarcină. „Am deja pofte, dar şi celebrele greţuri ale primelor trei luni de sarcină, care în cazul nostru sunt pe sfârşite. Legat de pofte, tocmai plecase Alexandru în Grecia, în vacanţa de kitsurf, şi era pe un vapor în mijlocul Mării Egee şi vorbeam cu el la telefon. La un moment dat, i-am spus că am o poftă teribilă de pâine de casă cu pateu de ficat, dar era destul de târziu să mai ies la ora aia. I-a venit atunci ideea să-mi facă o surpriză…A sunat la restaurantul pe care îl avem la parterul blocului. L-a rugat pe unul din ospătarii pe care îi cunoşteam să meargă la un magazin din apropiere să cumpere pâine şi pateu şi să mi le aducă şi să-mi spună că tocmai a sosit pentru mine la restaurant, un colet tocmai din Grecia”, povesteşte, amuzată, Alina.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
GSP.RO
„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
Harry şi Meghan, gafă colosală în noul documentar! Au fost PRINŞI CU MINCIUNA, fanii sunt furioşi
Playtech.ro
Harry şi Meghan, gafă colosală în noul documentar! Au fost PRINŞI CU MINCIUNA, fanii sunt furioşi
O recunoști? S-a transformat total, la nouă ani de când și-a pierdut soțul. El era mai mare decât ea cu 47 de ani, dar asta nu a stat niciodată în calea iubirii lor
Viva.ro
O recunoști? S-a transformat total, la nouă ani de când și-a pierdut soțul. El era mai mare decât ea cu 47 de ani, dar asta nu a stat niciodată în calea iubirii lor
Antreprenorii români încep boicotul, după ce Austria a votat NU pentru Schengen. "Nu vom mai lucra cu OMV Petrom niciodată"
Observatornews.ro
Antreprenorii români încep boicotul, după ce Austria a votat NU pentru Schengen. "Nu vom mai lucra cu OMV Petrom niciodată"
Decizia imediată a unui important om de afaceri din Arad după ce Austria a votat împotriva României
Știrileprotv.ro
Decizia imediată a unui important om de afaceri din Arad după ce Austria a votat împotriva României
Ea este tânăra care vede fantome de la opt ani. Cum a reacționat când un spirit a mângâiat-o pe față noaptea
FANATIK.RO
Ea este tânăra care vede fantome de la opt ani. Cum a reacționat când un spirit a mângâiat-o pe față noaptea
ALERTĂ | FCSB, sancţionată dur de UEFA. De ce a fost găsită vinovată echipa lui Gigi Becali
Orangesport.ro
ALERTĂ | FCSB, sancţionată dur de UEFA. De ce a fost găsită vinovată echipa lui Gigi Becali
Horoscop 9 decembrie 2022. Scorpionii pot trăi un moment delicat sau astăzi să apară un nou episod dificil în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2022. Scorpionii pot trăi un moment delicat sau astăzi să apară un nou episod dificil în viața lor