Un bărbat în vârstă de 36 de ani s-a ales cu o amendă uriașă, de 13.500 de euro, și cu permisul de conducere suspendat pe o perioadă de doi ani, după ce a refuzat să facă loc unei ambulanțe aflate în misiune, pe o autostradă din Germania.
Incidentul s-a petrecut pe autostrada B17 din Bavaria, relatează 24.ur.com. În timp ce ceilalți șoferi s-au tras regulamentar în lateral pentru a permite trecerea rapidă a autospecialei, tânărul a ales să se poziționeze chiar în fața ambulanței. Acesta a profitat de culoarul eliberat de celelalte mașini pentru a parcurge mai repede o porțiune de drum aglomerată.
Magistrații de la Curtea Districtuală din Augsburg au stabilit că bărbatul a acționat cu bună știință, parcurgând o distanță de 6 kilometri chiar în fața ambulanței.
Deși echipajul medical l-a avertizat în mod repetat prin semnale luminoase și acustice repetate să elibereze drumul, șoferul a ignorat complet. În urma acestui comportament, ambulanța a ajuns la pacient cu o întârziere de aproximativ cinci minute.
Judecătorii au încadrat fapta ca fiind extrem de gravă. Pe lângă blocarea nejustificată a unei intervenții medicale, bărbatul a depășit considerabil limita legală de viteză în încercarea de a ieși din aglomerație, fapta sa fiind încadrată de instanță drept participare la o cursă auto interzisă.
Poliția și cadrele medicale avertizează că o întârziere de câteva minute în cazul urgențelor majore, cum ar fi un stop cardiac, un accident vascular cerebral sau traumatisme severe, poate reduce dramatic șansele de supraviețuire ale unui pacient.