Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În fiecare toamnă, specialiștii Servere Weather Europe urmăresc extinderea stratului de zăpadă din Siberia, considerată un posibil indiciu al unei ierni reci în Europa, Statele Unite și Canada, ipoteză bazată pe un studiu celebru din 2011. Meteorologul Andrej Flis a verificat-o analizând datele pentru 47 de ierni și folosind patru seturi diferite de date despre stratul de zăpadă, iar rezultatele sunt „surprinzătoare”.
Cuprins:
- Poate ninsoarea din Siberia să prezică iarna?
- Ce au arătat datele analizate pentru 47 de ierni
- De ce teoria a părut atât de convingătoare
- De ce nu mai funcționează la fel de bine semnalul zăpezii
- El Niño și vortexul polar, factori importanți pentru prognoza sezonieră
- Ce limite au datele despre stratul de zăpadă
Poate ninsoarea din Siberia să prezică iarna?
Extinderea rapidă a stratului de zăpadă din Siberia în luna octombrie este considerată de mult timp un posibil indiciu al unei ierni reci în Statele Unite, Canada și Europa. O analiză care a urmărit 47 de ierni, între 1979 și 2025, arată însă că această legătură nu mai este la fel de relevantă în ultimii ani. Pentru iarna 2026-2027, evoluția vortexului polar și fenomenul El Niño ar putea oferi indicii mai importante decât ritmul în care se extinde zăpada în Siberia.
Teoria potrivit căreia extinderea rapidă a stratului de zăpadă din Eurasia în octombrie poate anticipa evoluția iernii a devenit cunoscută după un studiu publicat în 2011 de cercetătorii Judah Cohen și Justin Jones. Aceștia au analizat viteza cu care stratul de zăpadă se extinde în octombrie pe o suprafață vastă, din vestul Europei până la coasta Pacificului. Regiunile importante pentru această teorie includ sudul Siberiei, Mongolia și zonele muntoase din Asia Centrală și Tibet. Explicația se bazează pe un lanț de procese atmosferice. Zăpada proaspătă răcește solul și poate contribui la intensificarea anticiclonului siberian, o zonă extinsă de presiune ridicată și aer rece din nordul Asiei.
În anumite condiții, aceste procese pot favoriza transportul energiei către stratosferă, la altitudini de aproximativ 30 de kilometri. Energia poate slăbi vortexul polar, o circulație de vânturi puternice care înconjoară regiunea arctică și contribuie la menținerea aerului foarte rece în apropierea Polului Nord. Atunci când vortexul polar se slăbește și se deformează, masele de aer rece pot coborî mai ușor spre latitudini mai joase, inclusiv în America de Nord și Europa. Unul dintre indicatorii folosiți de meteorologi pentru a urmări aceste configurații este oscilația arctică, cunoscută sub abrevierea AO. În faza pozitivă, aerul rece tinde să rămână mai bine concentrat în zona arctică. În faza negativă, crește posibilitatea pătrunderii acestuia spre sud, favorizând episoade de frig în anumite regiuni.
Ce au arătat datele analizate pentru 47 de ierni
Studiul din 2011 a folosit date satelitare disponibile pentru o perioadă relativ scurtă, de aproximativ 14 ierni, între 1997 și 2010. Analiza recentă a extins intervalul până la 47 de ierni și a comparat patru seturi diferite de date privind stratul de zăpadă.
Rezultatele confirmă că, în perioada analizată de cercetătorii inițiali, a existat o legătură între extinderea zăpezii în octombrie și evoluția oscilației arctice în iarna următoare. Toate cele patru seturi de date au indicat această asociere.
După publicarea studiului însă, legătura a devenit tot mai slabă. Potrivit analizei, semnalul a fost puternic doar într-o perioadă relativ scurtă, la începutul și mijlocul anilor 2000, iar în anii mai recenți, relația s-a estompat și, în unele cazuri, a început să se inverseze.
Bilanțul celor 47 de ierni este relevant: teoria a anticipat corect evoluția oscilației arctice în 25 de cazuri și a dat greș în 22. Rezultatul este apropiat de ceea ce s-ar putea obține printr-o simplă aruncare a unei monede. În perioada inițială, 1997-2010, predicția a fost corectă în nouă dintre cele 14 ierni. În cele 15 ierni de după publicarea studiului, a nimerit doar șase cazuri, un rezultat mai slab decât cel al unei alegeri întâmplătoare.
De ce teoria a părut atât de convingătoare
Un exemplu important pentru susținerea teoriei a fost iarna 2009-2010. Aceasta a urmat unei extinderi foarte rapide a stratului de zăpadă din octombrie și a fost caracterizată de cea mai negativă valoare a oscilației arctice înregistrată până atunci.
În Europa, iarna a adus perioade reci, iar în estul Statelor Unite au avut loc ninsori abundente în februarie 2010. Evoluția părea să confirme foarte bine legătura dintre zăpada din Siberia și vremea din lunile următoare.
Un exemplu contrar a apărut în iarna 2019-2020. Și atunci, extinderea stratului de zăpadă din octombrie fusese rapidă, însă oscilația arctică a înregistrat valori puternic pozitive. Europa a avut una dintre cele mai calde ierni din evidențele disponibile la acel moment, iar în multe regiuni din Statele Unite, vremea a fost relativ blândă, cu puțină zăpadă. Cele două ierni arată că același semnal inițial poate fi urmat de evoluții atmosferice foarte diferite.
De ce nu mai funcționează la fel de bine semnalul zăpezii
Analiza arată că relația dintre procesele atmosferice din stratosferă și vremea de la suprafață continuă să fie relevantă. Atunci când mai multă energie ajunge în stratosferă în noiembrie și decembrie, probabilitatea perturbării vortexului polar în ianuarie și februarie poate crește.
Punctul slab este legătura de la începutul lanțului: extinderea stratului de zăpadă din octombrie nu mai anticipează în mod fiabil intensificarea anticiclonului siberian și evoluția ulterioară a vortexului polar. Autorul analizei avansează două explicații posibile. Prima este că asocierea puternică observată între 1997 și 2010 ar fi putut fi, în parte, rezultatul unei coincidențe statistice favorizate de iarna extremă din 2009-2010. A doua este că legătura a fost reală, dar condițiile atmosferice și climatice s-au modificat.
Printre factorii care ar putea influența această relație sunt pierderea gheții marine arctice, încălzirea oceanelor și schimbările în comportamentul anticiclonului siberian. Analize mai vechi, care au folosit date pentru perioade de peste un secol, au indicat, de asemenea, că această legătură poate varia de la o decadă la alta.
În prima săptămână din octombrie 2026, extinderea stratului de zăpadă în Eurasia a fost puțin mai lentă decât în mod obișnuit. Prognoza ECMWF analizată indică însă o extindere accelerată în următoarele două săptămâni. Dacă estimarea se confirmă, ritmul de extindere ar putea fi printre cele mai rapide din ultimele trei decenii pentru această perioadă a lunii, în jurul primelor 15% dintre cazurile comparabile.
Totuși, este vorba despre o estimare bazată în mare parte pe prognoză, iar valoarea finală pentru luna octombrie poate fi stabilită abia după încheierea lunii. Comparația cu șase ani în care extinderea zăpezii a fost asemănătoare a oferit rezultate diferite: oscilația arctică a fost negativă în trei cazuri, aproape neutră într-unul și pozitivă în alte două. Trei dintre acești ani - 2002, 2019 și 2023 - au fost caracterizați și de un El Niño activ, însă au fost urmați de ierni foarte diferite. Potrivit analizei, extinderea rapidă a zăpezii în octombrie nu oferă, de una singură, o bază suficientă pentru o prognoză sigură a iernii 2026-2027.
El Niño și vortexul polar, factori importanți pentru prognoza sezonieră
Analiza evidențiază rolul posibil al fenomenului El Niño, caracterizat prin încălzirea anormală a apelor din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial. Autorul susține că episodul puternic de El Niño anticipat pentru sezonul 2026-2027 ar putea influența circulația atmosferică, traseele furtunilor și vortexul polar.
Conform prognozei sezoniere ECMWF, vânturile din stratosferă ar putea rămâne în apropierea valorilor normale până la jumătatea lunii decembrie, după care media estimărilor ar coborî sub normal. Unele scenarii indică inclusiv posibilitatea inversării vânturilor, un semn asociat cu încălzirea stratosferică bruscă, fenomen care poate perturba puternic vortexul polar. Într-un asemenea scenariu, presiunea ridicată s-ar putea dezvolta mai întâi în stratosferă, apoi s-ar propaga treptat spre nivelurile inferioare ale atmosferei, în ianuarie și februarie. Acest proces poate favoriza pătrunderea aerului rece arctic spre sud, dar nu stabilește cu certitudine regiunile care vor fi afectate.
Prognoza ECMWF citată în analiză indică pentru mijlocul și a doua parte a iernii o tendință spre temperaturi sub normal în centrul, sudul și estul Statelor Unite, în timp ce nordul țării și sudul Canadei ar putea avea condiții mai calde decât în mod obișnuit.
Pentru Europa, aceeași prognoză indică, în general, o circulație mai blândă, cu posibilitatea unor condiții mai reci în regiunile nordice. Prin urmare, chiar dacă vortexul polar se va slăbi, modelul sezonier prezentat nu indică deocamdată o răcire uniformă a continentului.
Aceste estimări sunt tendințe pe termen lung, nu prognoze certe pentru anumite zile sau localități. Evoluția reală va depinde de configurația atmosferică din lunile următoare.
Ce limite au datele despre stratul de zăpadă
În timpul analizei, autorul a identificat și o problemă într-unul dintre seturile de date meteorologice utilizate. În reanaliza ERA5, stratul de zăpadă din Eurasia în luna octombrie pare să scadă brusc cu aproximativ 40% în 2004, o schimbare care nu reflectă o dispariție reală a zăpezii într-un interval atât de scurt. Comparația cu setul independent NOAA CORe a indicat că scăderea este specifică ERA5 și coincide cu perioada în care reanalizele ECMWF au început să utilizeze hărți satelitare ale stratului de zăpadă.
Zonele afectate se află în principal în câmpiile și pădurile din Siberia, între latitudinile de 50 și 70 de grade nord. Datele ERA5-Land, NOAA CORe și observațiile satelitare au confirmat însă concluziile generale ale analizei.
În concluzie, susține analiza SWE, zăpada care se extinde rapid în Siberia în octombrie nu garantează o iarnă rece în Europa sau America de Nord. Pentru sezonul 2026-2027, evoluția vortexului polar și condițiile atmosferice din lunile următoare vor oferi indicii mai utile, însă nici acestea nu pot garanta un anumit tip de iarnă.
