Cristi Borcea n-a mai mers liber pe stradă de 2 ani și 6 luni

Întâi a fost Mihaela, apoi au apărut Valentina și Alina. După ce a jonglat cu toate trei, Cristi Borcea a divorțat de Mihaela și a luat-o pe Alina, lăsând-o în ofsaid pe Valentina. Acum, se pregătește să divorțeze de Alina, ca să o facă doamnă pe Valentina, însă, până atunci mai e cale lungă. Cu toate acestea ingredient, povestea lui Borcea a devenit telenovela preferată a mondenilor dornici de bârfă. Aparent, Mihaela și Alina au ajuns să facă echip împotriva Valentinei însă, potrivit comentariilor brodate în jurul lor, lucrurile ar sta complet diferit. Povestesc surse din jurul familiei… Mihaela și Alina au fost împreietenite forțat de Borcea, care a vrut o mare familie, dar, se pare, Mihaela nu a avut-o niciodată la inimă pe Alina, ci, culmea, ar fi pereferat-o pe Valentina. Explicația este simplă: din toate femeile mai mult sau mai puțin célèbre care au trecut prin patul soțului ei, doar ea l-a convins să divorțeze.

Reglări de… cheltuieli

valentina-pelinel-borcea-870x479

Așadar, în momentul ân care ar fi simțit pericolul, Mihaela ar fi încercat un pact strategic cu Valentina care s-ar fi opus oricărei relaționări. Asta în timp ce, supusă, Alina a făcut tot ce i-a cerut Borcea, ceea ce a ajutat-o să iasă învingătoare pentru o vreme. Neavând încotro, dar cu nevoie de trecere la fostul soț. Mihaela a acceptat în cele din urmă amiciția cu Alina, fără însă a o simți ca atare.  Ar fi încercat o nouă afiliere în momentul în care Valentina a ajuns pe val, refuzată din nou de blonda care, se pare, a început sp o taxeze… ”Aliată” cu viitoarea fostă nevastă, Mihaela ar încasa, spun apropiații ei, ”amenzi” grase de la Valentina, care deține acum cheile regatului și, dornică să-și impresioneze iubitul de la Jilava taie fonduri din dreptul primei doamne Borcea. Mai précis, cheltuileile de la firma pe care o deține.

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.