Exclusiv | L-am dus pe Ilie Năstase cu metroul | S-a plimbat, alături de iubita lui, Brigitte, pentru prima dată cu transportul în comun pe sub Bucureşti

Comentează
Arhiva foto

“O călătorie cu metroul? Hmmm! Sună interesant! De ce nu? Accept să vin, mai ales că nu ştiu cum e metroul în Bucureşti”. De aici şi până la a stabili cu Ilie Năstase detaliile întâlnirii nu a mai fost decât un pas. De Mărţişor. Ora 14.00. La staţia de metrou Aviatorilor. Supărător de punctual, “Nasty” a venit la ora stabilită, însoţit şi de iubita lui, Brigitte Sfăt (34 de ani). “Înainte să ajung la întâlnirea cu voi, glumeam cu Brigitte, spunându-i că ăsta e cadoul meu pentru ea, de 1 Martie. O călătorie cu metroul. Chiar sunt curios să văd cum e sub pământ în Bucureşti”, a spus Năstase, ridicându- şi cu grijă gulerul paltonului de lux. “Eu am mers cu metroul o singură dată. Cu mulţi ani în urmă!”, l-a completat iubita lui.
A cerut o cartelă cu cinci călătorii!
Cu privirile oamenilor aţintite spre el, ca în vremurile de glorie, pe când domina lumea sportului alb, ”Nasty” a cerut la casa de bilete, puţin încurcat, o cartelă cu cinci călătorii. ”Avem doar cu zece. Vă costă 9 lei”, a sunat metalic răspunsul casieriţei. ”Credeam că e mai mult”, a replicat Năstase. Pe peronul staţiei Aviatorilor, Ilie a deveolopat filmul amintirilor legate de călătoriile lui în lume cu trenul subteran: ”Am fost la New York, la Londra, la Paris. Mi-a plăcut, dar nici noi nu suntem departe de ei. Aşa, la prima vedere, stăm chiar foarte bine. Îmi place că e curat, civilizat. A, uite şi trenul! Chiar arată foarte modern. Felicitări celor de la metrou pentru ceea ce au făcut”. O staţie. Până la Piaţa Victoriei. Şi înapoi. Atât a durat călătoria pe care Ilie şi Brigitte au făcut-o cu ”săgeata argintie” din subteran. Dincolo de furnicarul unei ore de prânz infernale, Ilie s-a declarat încântat: ”Nici n-ai zice că eşti în Bucureşti. Arată ca afară. Şi când te gândeşti că a fost făcut pe timpul comunismului...”.
E ca la New York, la Londra sau la Paris
Pe peronul de la Aviatorilor, Ilie a derulat filmul amintirilor legate de călătoriile lui cu trenul subteran: “Am fost la New York, la Londra, la Paris sau la Tokyo, unde m-am speriat de haos. Mi-a plăcut, dar nici noi nu suntem departe de ei. Aşa, la prima vedere, stăm chiar foarte bine. Îmi place că e curat, civilizat. A, uite şi trenul! Chiar arată foarte modern. Felicitări celor de la metrou pentru ceea ce au făcut”. O staţie. Până la Piaţa Victoriei. Şi înapoi. Atât a durat călătoria o cu “săgeata argintie”. Ilie şi Brigitte, “atenţie, se închid uşile!”.
A ocolit metroul din Tokyo
Chiar dacă a vizitat de nenumărate ori Japonia, Năstase a dezvăluit că a ocolit metroul nipon dintr-un simplu motiv: aglomeraţia prea mare: ”Am văzut la televizor că stăteau în acele trenuri ca sardelele. Aşa că mi-am zis că nu e de mine haosul acela”.
Deschis în 1979
Primul tronson de metrou în Bucureşti a fost dat în folosinţă în 1979, pe relaţia Timpuri Noi - Semănătoarea, pe o distanţă de 8,63 km. Apoi, treptat, Capitala a început să fie dominată de labirintul subteran, fiind astăzi unul dintre oraşele europene care se poate mândri cu un metrou de bună calitate. Proiectanţii au gândit staţiile total diferit de restul reţelelor de metrou existente în alte oraşe europene. S-a pus accentul pe viteza de trecere şi pe modernitate.







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
MONDEN
Adela Popescu joacă in serialul Fără Urmă
12:16
Ce serial românesc a programat Pro TV la aceeași oră cu Asia Express
Mihai Bendeac și Carmen Tănase | Foto: colaj Libertatea
11:20
Mihai Bendeac, un nou mesaj în scandalul cu actrița Carmen Tănase: „A luat toată lumea foc”
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
12:19
Invenția SF finanțată de NASA: cum au transformat cercetătorii sticlele din plastic în biscuiți comestibili
12:13
Circulație feroviară întreruptă între Mogoșoaia și Aeroportul Otopeni. Două perechi de trenuri au fost anulate din cauza unei defecțiuni
12:09
China pregătește un nou gigant auto: un constructor care are legături cu România va prelua alt producător
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Aeroportul Internațional Incheon, Coreea de Sud
10:50
Coreea de Sud pariază pe jocurile video pentru a-și promova turismul. Peisajele dintr-un viitor joc vor fi reconstruite după locații reale
Peisaj urban și fațada unei biserici, Matera, Basilicata, Italia
09:45
Orașul european vechi de 9.000 de ani pe care trebuie să-l vizitezi în octombrie. Are temperaturi de 27°C și peisaje desprinse din basme
O femeie asiatică tânără cu un telefon în mână, pe o stradă din Hong Kong, în timp ce face o fotografie în fața unei clădiri înalte
09:40
Tinerii singuri din Asia plătesc pentru prieteni falși, amici de cafea sau petreceri karaoke doar pentru ei
Broșură informativă despre Sistemul european de intrare-ieșire (EES) la aeroportul din Budapesta
09:20
UE renunță pentru moment la sistemul intrare-ieșire în 9 țări, după ce a creat haos în aeroporturi
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare