EXCLUSIV: NICOLETA LUCIU, DETALII DESPRE NUNTĂ! VEZI ce spune vedeta despre ROCHIE, MENIU ŞI SFATURILE PENTRU FINI | VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Vestea căsătoriei dintre cele două vedete de televiziune este de dată relativ recentă, aşa că detaliile evenimentului, deşi cu siguranţă nu vor fi lăsate pe ultima sută de metri, nu au fost încă puse la punct. Desigur, aşa cum se obişnuieşte la o nuntă tipic românească, toată lumea va fi atentă şi va comenta nu doar rochia miresei, ci şi pe cea a naşei, aşa că, primul lucru despre care naşa Nicoleta şi fina Bianca au discutat a fost legat de ţinute.
Cel puţin din punct de vedere al vestimentaţiei, Nicoleta Luciu pare să fie o naşă atipică. Ea a declarat pentru libertatea.ro că nu va avea decât o singură ţinută. "Va fi o singură rochie, în care mă voi simţi foarte bine, care mă lasă să mă aşez, să dansez".
Deşi este fan declarat Cătălin Botezatu, Nicoleta Luciu spune că nu s-a gândit nicio secundă să apeleze la acesta să-i facă rochia de naşă. "Dar mă voi gândi".
În ceea ce priveşete rochia miresei, Nicoleta spune: "Ne-am gândit la câteva modele de rochii, dar o să vedem cum o să ne împăcăm. Trebuie toate făcute cu cap şi cu timp înainte".


Deşi are numai 33 de ani, Nicoleta are o experienţă de viaţă din care îi va împărtăşi viitoarei fine. După ce a ajuns aproape în pragul divorţului de Zsolt Csergo, vedeta spune că importantă într-o relaţie este comunicarea. Aşa că, singurul sfat pe termen lung pe care îl va da finilor Bianca şi Victor şi de care s-ar bucura ca aceştia să ţină cont, este: "Să se iubească în continuare şi să insiste tot timpul pe comunicare. În orice problemă este bine să discuţi cu partenerul. Când nu mai există comunicare, degeaba merg toate celelalte planuri. Este foarte important să înveţe din exemplele celor din jur, pentru că, dacă învaţă din exemple, ştiu finalul. Dacă s-au lovit alţii cu capul de pragul de sus, nu are rost să se mai lovească şi ei".
"Important este să se iubească şi să treacă cu brio peste orice obstacol, pentru că aşa e în viaţă. Nu e totul roz."

BIANCA, NU LĂSA TIMPUL SĂ TREACĂ!

Un alt sfat de la naşa Nicoleta pentru fina Bianca este legat de copii. "Să nu se grăbească. Să o facă atunci când o simt. Mai ales Bianca, pentru că ea rămâne însărcinată, ea duce sarcina, ea duce greul."
Pe de altă parte, nici amânarea prea mult a momentului când va deveni mamă nu este bună, spune Nicoleta. "Cu cât amâni mai mult momentul, este mai greu, corpul îşi revine mai greu, nici răbdarea nu mai este aceeaşi", a spus ea, deşi felul cum arată după două naşteri şi relaxarea cu care vorbeşte despre năzbâtiile şi timpul petrecut alături de cei patru copii pe care îi are o contrazic.
Dar, toată această linişte regăsită a cerut sacrificii: "AM TRECUT PRIN MULTE", a declarat Nicoleta Luciu pentru libertatea.ro.
Nicoleta Luciu, în vârstă de 32 de ani, este căsătorită cu omul de afaceri Zsolt Csergo, în vârstă de 38 de ani, din aprilie 2011. Cei doi sunt împreună de 7 ani și au 4 copii: un băiat, Zsolt jr., în vârstă de 4 ani, și tripleții  Kim, Kevin și Karoly, în vârstă de un an.
În octombrie 2012, mai multe fotografii era surprins în timp ce se săruta, pe un iaht, în Croaţia, cu cea mai bună prietenă a Nicoletei, antrenoarea de kangoo jumps Kinga Sebestyen. Incidentul a dus la separea celor doi, existând chiar şi zvonuri de divorţ, însă, după o perioadă, Nicoleta şi Zsolt s-au împăcat.
Anul trecut, la nici o lună după ce Victor Slav şi Anda Adam au anunţat că se despart (după o relaţie de 7 ani), au apărut primele zvonuri că Bianca ar fi cea care i-a luat locul solistei în inima prezentatorului rubricii "Vremea" de la Pro TV. La începutul acestui an, Bianca şi Victor au confirmat că formează un cuplu şi, de atunci, nu s-au mai ferit să se afişeze împreună.
CITEŞTE ŞI:REACȚIA ULUITOARE a NICOLETEI LUCIU față de scandalul INFIDELITĂȚII SOȚULUI! Vezi ce CREDE ACUM, la 6 luni de la INCIDENT!BIANCA, DATĂ DE GOL DE VICTOR SLAV. Uite CE SECRET A DEZVĂLUIT ÎN PUBLIC viitorul ei soţ





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală