alex arm ult

În cazul unui război, omul de afaceri, Alexandru Francu, nu ar fi nicidecum surprins pe picior greșit. Acesta știe să mânuiască arma, cunoaște secrete tehnice militare și are zeci de anternamente la activ. Recent, el a fost surprins chiar într-o bază militară, cu ocazia Zilelor Porților deschise ale armatei. Francu a zăbovit câteva ore bune, timp în care a tras atțât cu pistolul, cât și cu mitraliera și s-a familiarizat și cu mașinile de război.

alexarmata

Contactat pe marginea acestui subiect, acesta a mărturisit: ”Am o pasiune mai veche pentru arme, am și permis de port armă. Deci, cu alte cuvinte, sunt pregătit în caz de război. M-a tentat când eram mai tânăr și chiar mă gândesc și acum să mă înrolez în Legiunea Străină, la un moment dat”. Chiar dacă are o pasiune ascunsă pentru arme, omul de afaceri se opune partidelor de vânătoare, nefiind de acord cu sacrificarea vieții animalelor.   

Năstase s-a revoltat după ce a aflat că Halep are coronavirus: „Suntem proști de tot! Devenim și noi bărbați?”
PARTENERI - GSP.RO
Năstase s-a revoltat după ce a aflat că Halep are coronavirus: „Suntem proști de tot! Devenim și noi bărbați?”
Cine a infectat-o, de fapt, pe Simona Halep. Este halucinant ce s-a întâmplat în această săptămână
PARTENERI - PLAYTECH
Cine a infectat-o, de fapt, pe Simona Halep. Este halucinant ce s-a întâmplat în această săptămână
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
Cine este tâlharul care a ucis o femeie pe stradă, la Timișoara și i-a furat telefonul și portofelul
Știrileprotv.ro
Cine este tâlharul care a ucis o femeie pe stradă, la Timișoara și i-a furat telefonul și portofelul
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani