Mișcarea solistului i-a lăsat blocat pe toți cei din trupa Iris, care au fost nevoiți să apeleze la instanță împotriva faptului că Minculescu se recomandă în concerte însuși Iris (au deocamdată un termen administrativ care presupune parcurgerea etapei de studiere a dosarului de către judecătorul desemnat).

EXCLUSIV/Judecată încrucișată! Minculescu a părăsit trupa, dar își acuză foștii colegi că i-au furat marca

Cum nimeni nu se aștepta la mișcarea acesta, Minculescu consideră că e îndreptățit să preia marca de Iris, titulatură care aparține și este înscrisă la OSIM de liderul grupului, Nelu Dumitrescu, cel ce a înființat formația în urmă cu 41 de ani, argumentând că a fost autorul multor succese și a reprezentat timp de trei decenii imaginea formației.

Chemat în instanță, Cristi Minculescu l-a dat, la rândul său, în judecată, pe liderul trupei Iris

Cei din Iris sunt muți de uimire căci nu se așteptau să fie notificați de instanță fix de cei pe care i-au dat în judecată, cei care se așteptau să fie numiți pârâți, Cristi Minculescu, Boru Borobeică și Valter Popa.Iris s-a născut din vremea când cei ce au hotărt să plece din trupă, Valter Popa avea 10 ani, Doru Borobeică 11 ani iar Cristi Minculescu tocmai căpătase buletin. Marca de Iris este înregistrată în 2005 la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci de liderul grupului Nelu Dumitrescu. În toată istoria popularei titulaturi, Cristi Minculescu, ce a venit în Iris în 1980, a plecat prima dată la Voltaj, apoi la Totuși, iar apoi a făcut formația Lotus. Însă, de fiecare dată s-a reîntors și a  fost reprimit la Iris.

foto-Bogdan-Tufescu

 

CITESTE SI EXCLUSIV/Mai nou, Răzvan Simion e șoferul Lidiei Buble. Moderatorul TV și-a luat job part time!

Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
PARTENERI - GSP.RO
Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Playtech.ro
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Observatornews.ro
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Știrileprotv.ro
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)