EXCLUSIV/”Mi-aș dori să am iar 20 de ani!” Povestea impresionantă a lui Florin Georgescu, vocea de diamant ”Epocii de Aur”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ar fi putut să fie alături de Jose Carerras și Placido Domingo în avangarda mondială a celor mai apreciați tenori, după ce elita americană l-a adoptat oferindu-i drept casă mai prestigiosele sale săli. Însă una dintre cele mai cunoscute voci ale ”Epocii de aur”, marele tenor Florin Georgescu a preferat să revină acasă, mânat de dor pentru tot ce-i românesc-familie, prieteni, satul natal și romanțe, gen al cărui ambasador este.
Sigurul tenor român pentru care admiratorii au spart geamurile Operei Române în dorința disperată de a-l vedea și auzi, maestrul Florin Georgescu (57 ani) a ales să ducă o viață fericită și liniștită alături de familia sa în frumosul sat montan Pietroșița, Dâmbovița, unde s-a restabilit după 30 de ani. Loc pe care nu l-ar schimba pentru nimic în lume, deși în lunga sa carieră a cântat pe patru continente de pe întreg mapamondul.
Prestigioase săli din Europa, Teatrul Academic de Stat Balșoi din Moscova, Novosibirsk Opera din Siberia, Israeli Opera, Los Angeles Opera, Detroit Opera House ori Teatrul Michigan (unde a cântat după regretatul Luciano Pavarotti, cu care s-a cunoscut), sunt locuri unde românul a fost aplaudat la scenă deschisă. ”N-a fost cu putință să stau departe de țara mea. În trei ani de zile cât am locuit în Statele Unite m-am întors în țară de 11 ori, la fiecare Paști, Crăciun, zile importante de naștere, cum erau zilele onomastice ale marelui român și prieten Ion Dolănescu, de la o petrecere a căruia m-am hotărât să plec. America mi-a oferit tot, un salariu din care, în trei luni de zile, mi-au achiziționat apartament și mașină, însă tot acasă m-am întors”, povestește muzicianul, cântăreț de operă, operetă și romanțe.
Credea că locul lui e la oțelărie
Talentul său ce l-a propulsat într-una din marile personalități muzicale din perioada ‘80-’90, a plecat ”neșlefuit” dintr-o secție a Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște și a prins ”formă” la Teatrul de Operetă din București. ”După tot ce am făcut, încă visez că m-a lăsat vocea, m-am întors la oțelărie și colegii îmi aduc aminte că acolo era locul meu - glumește tenorul. Povestea mea a început de la Pietroșița. La 19 ani, am plecat cu un tren de noapte spre București și am ajuns la ora 03.00, în Gara Basarab, unde am dormit, pe o bancă, până dimineața. La ora 06.00 am ajuns la audiție iar la ora 09.00 eram deja angajat la Opereta din București”, își aduce aminte maestrul despre ziua în care a simțit că țara nu mai are granițe. ”La Conservator, actuala Universitate națională de Muzică din București, am avut noroc să-l cunosc pe profesorul Ioan Pop, care și-a sacrificat cinci ani din viață făcând specializare cu mine. Aș putea spune că era pasionat de mine, mi-a fost ca un tată. Își făcea timp pentru studiul meu chiar și sâmbetele și duminicile. El m-a convins să rup barierele, să plec spre scenele lumii, fac fac ceea ce nu aș fi crezut vreodată”.
Debut cu Traviata și 6.500 de spectatori
Cel mai emoționat spectacol a avut loc la Teatrul Michigan, unde românul a fost angajat timp de trei ani. ”Am debutat cu ”Traviata”, într-o sală cu 6500 locuri, unde, din respect pentru mine, s-a cântat Imnul României. A fost ceva inimaginabil”, își aduce aminte artistul.
Anii comunismului n-au fost de criză pentru cultura și muzica clasică românească. Oriunde concerta tânărul tenor Florin Georgescu sălile erau pline la refuz. ”Cristina Cotescu, regizor al Operei Naționale Române mi-a amintit un moment deosebit de prin 1982, când s-au spart geamurile instituției. Mă aflam în turneu cu ”Rigoletto” și a venit la mine directorul administrativ al Operei să-mi spună că e coada la bilete lungă până în stația de troleibuz. S-au instalat boxe în afara clădirii, pentru cei ce n-au intrat însă tot s-au spart geamurile, mulți și-au dorit să intre cu orice preț. Nu veneau numai oameni selecți la Operă”, glumește Florin Georgescu ce, la un moment dat, s-a împrieteni cu ofițerul de securitate delegat să-l supravegheze. Mergeau împreună mai oriunde, la baruri, la întâlniri cu fete. ”Aș vrea să-l revăd, nu mai țin mine numele său, mi-ar face plăcere. Mi-a zis și am înțeles -”asta-i datoria mea, trebuie să fac raport cu ce faci tu!”
Un singur regret
”Am ajuns la vârsta în care nu mai doresc să mă afirm, am ajuns la finalul carierei mele. Regrete? Mi-aș dori să mai am iar 20 de ani, să reiau această frumoasă meserie”, concluzionează cel care sensibiliza întrega audiență feminină cu ariile ”Te voi răpi la noapte”, Mi-e dor, de-o fată mi-e dor”, ”Frumoasa mea cu ochii verzi”ori ”Corbăierii”.
