Când lumea nici măcar nu îşi imagina că între Alex Velea şi Antonia ar putea fi ceva mai mult decât o amiciţie, artistul îşi scosese deja de pe antebraţul stâng tatuajul cu Ana, care îi era pe atunci soţie.
Iar după divorţul pronunţat în cursul acestui an, Velea şi-a făcut un nou desen, pentru care a suportat destulă durere şi care pare să reprezinte chipul Antoniei, femeia alături de care se declară fericit şi care îi va dărui un copil la sfârşitul acestui an, informează ziarulring.ro.

L-ar fi costat 6.000 de RON ca să scape de FOSTA SOŢIE

Conform aceleiaşi surse, desenele permanente de pe corp nu se pot şterge imediat, ci sunt necesare mai multe sesiuni de „curăţare”, iar o metodă mai puţin dureroasă este cea cu laser. Numărul şedinţelor depinde însă de cerneala folosită şi se încadrează între patru şi 12 sesiuni, cu preţuri ce pot ajunge şi la 50 de lei/cmp. Astfel, un tatuaj de 10×10 cm costă 500 de lei/sesiune, iar în final, după 12 şedinţe, preţul final ajunge la 6.000 de lei. Acoperirea unui tatuaj ajunge însă la doar câteva sute de lei.
Înainte
FABULOS! Alex Velea a scos TATUAJUL cu ANA şi şi-a DESENAT-O PE ANTONIA! FOTO
După ce şi-a scos tatuajul
FABULOS! Alex Velea a scos TATUAJUL cu ANA şi şi-a DESENAT-O PE ANTONIA! FOTO
Desenul care pare să reprezinte chipul Antoniei
FABULOS! Alex Velea a scos TATUAJUL cu ANA şi şi-a DESENAT-O PE ANTONIA! FOTO

fb_ant_05.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.