Creatoarea de modă Maria Marinescu este fiica uneia dintre cele mai talentate, profesioniste şi fermecătoarea actriţe de pe scena artistică românească. Este vorba despre actriţa Ioana Pavelescu, o femeie delicată, rafinată şi seducătoare, care de-a lungul anilor a impresionat publicul din ţara noastră graţie talentului său actoricesc, dar şi frumuseţii sale.
În tinereţe, Ioana Pavelescu arăta extraordinar de bine. cu o siluetă foarte armonioasă şi un chip angelic, actriţa se făcea remarcată imediat. Chiar şi astăzi, la vârsta de 59 de ani, renumita actriţă este o prezenţă la fel de elegantă şi de plăcută ca în anii din urmă.
Foarte apreciată de public şi cu o carieră de succes în spate, actriţa Ioana Pavelescu a decis să plece în America imediat după Revoluţie. Se întâmpla în anul 1992, când a ajuns la New York. Soţul său fusese numit ambasador în America. Peste Ocean, vedeta a apărut alături de actori celebri precum Liz Hurley şi Danny Aiello.
Ioana Pavelescu s-a născut pe 28 iulie 1955 la Bucureşti. este fiica actriţei Corina Constantinescu şi a unui celebru medic pediatru, Mihai Pavelescu.
Debutul său s-a produs în anul 1969, cu pelicula „Pantoful cenuşăresei”. Marele său talent actoricesc a fost scos în evidenţă cu rolul Ruxandra din filmul „Osânda”, din anul 1976, regizat de regretatul Sergiu Nicolaescu.
De-a lungul anilor, Ioana Pavelescu a apărut în filme precum „Întâlnirea”, „Trandafirul galben”, „Cumpăna”, „Mircea”, „Rătăcire” şi multe altele, alături de mari actori ai României ca Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Ovidiu Iuliu Moldovan, Gina Patrichi şi alţii.
În plan personal, Ioana Pavelescu are doi copii: Ionuţ şi Maria, din mariajul cu doctorul Ion Marinescu. Este căsătorită cu Mihai Bujor Sion jr., considerat „copilul de suflet” al lui Ion Iliescu.
 

„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict
Recomandări
„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict

ioana10.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea noroc la bani până la vară. Balanțele dau lovitura
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea noroc la bani până la vară. Balanțele dau lovitura
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Bianca Drăgușanu și fiica ei, asortate în Dubai din cap până în picioare. Cum arată și cât costă ținutele Dolce & Gabbana
Libertateapentrufemei.ro
Bianca Drăgușanu și fiica ei, asortate în Dubai din cap până în picioare. Cum arată și cât costă ținutele Dolce & Gabbana
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
Capitala europeană care s-a umplut de oameni ai străzii, consumatori de droguri și prostituate: “Ferentariul e o glumă”
FANATIK.RO
Capitala europeană care s-a umplut de oameni ai străzii, consumatori de droguri și prostituate: “Ferentariul e o glumă”
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Știrileprotv.ro
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Mărturia şoferului care l-a filmat pe biciclistul urmărit de lup. "Era extrem, extrem de speriat"
Observatornews.ro
Mărturia şoferului care l-a filmat pe biciclistul urmărit de lup. "Era extrem, extrem de speriat"
Horoscop 9 aprilie 2024. Taurii sunt în elementul lor și vor reuși să facă cele mai bune alegeri fără cine știe ce efort
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2024. Taurii sunt în elementul lor și vor reuși să facă cele mai bune alegeri fără cine știe ce efort
RECOMANDĂRI