Corespondență de la TIFF. Filmul care vorbește despre firescul pierderii. Un psiholog explică ce efecte are moartea în timpul unui război: „Se întâmplă un lucru paradoxal”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un tată bolnav de cancer. O petrecere de zi de naștere, ultima aniversare. Un copil care nu primește niciun răspuns la întrebările pe care le adresează familiei despre starea părintelui ei. „Tótem”, proiectat în premieră la festivalul de film de la Cluj, este o producție mexicană, autobiografică a regizoarei Lila Avilés. La întrebarea: cum putem vorbi cu copiii despre moarte?, răspunde pentru publicul Libertatea psihologul Paul Chetreanu.
Cuprins:
O fetiță costumată în clovn își ține respirația și-și pune o dorință: „Să nu moară tata!”.
Este printre scenele care deschid filmul „Tótem”, al doilea lungmetraj al regizoarei Lila Avilés. „Tótem” spune povestea unei familii prin ochii lui Sol, o fetiță de 7 ani, al cărei tată este bolnav de cancer în fază terminală. Întregul film se petrece pe parcursul unei zile în care familia numeroasă face pregătiri pentru aniversarea lui Tona, tatăl fetiței. În toiul pregătirilor, nimeni nu vorbește cu Sol, care încearcă să obțină informații de la ceilalți despre starea tatălui ei. Fiindcă adulții nu vorbesc cu ea, caută răspunsuri inclusiv pe internet.
Ideea filmului a apărut după ce tatăl fetiței regizoarei a murit de cancer. Regizoarea Lila Avilés i-a dedicat acest film fiicei ei, gândindu-se la impactul pe care această pierdere l-a avut asupra ei, menționează Matei Truță, co-fondatorul firmei de distribuție a filmului, August Film, la finalul proiecției de sâmbătă, 11 iunie.
Prezentarea filmului a avut loc în prezența câtorva zeci de persoane, inclusiv copii, la Cinema Mărăști.
„Când ne gândim la moarte, ne gândim inevitabil și la viață. Și la dragoste. Nu ar trebui să ne fie teamă de acest întuneric tot timpul. Tindem să ne gândim că e ceva rău, dar nu este așa. Când închizi ochii, nu poți vedea lumina. Dar și acolo e frumusețe”, spunea regizoarea Lila Avilés într-un interviu din februarie, când filmul a fost prezentat la Festivalul de Film de la Berlin, unde a câștigat premiul juriului ecumenic. A fost nominalizat și la Ursul de Aur.
Cum deschizi subiectul morții în discuțiile cu copiii?
Noi, adulții, anormalizăm moartea și le transmitem asta și copiilor, este de părere psihoterapeutul Paul Chetreanu, prezent la discuția purtată în Cinema Mărăști, la finalul proiecției din cadrul TIFF Education, secțiunea specială a festivalului, dedicată educației cinematografice.
Subiectul morții devine tabu doar prin perspectiva noastră, când, de fapt, este printre puținele certitudini pe care le avem în viață, e de părere terapeutul. El face referire la lipsa de comunicare a personajelor adulte din film cu fetița Sol.
Moartea este un lucru concomitent cu viața, nu care îi succede, mai adaugă el. De aceea, spune, discuția despre moarte ar trebui să vină firesc, la orice vârstă, pentru că ea poate surveni oricând. Oamenii nu mor doar de bătrânețe, așa cum tindem noi să idealizăm, adaugă psihologul.
Moartea e una dintre puținele certitudini. Idealizarea noastră face ca moartea să fie tragică, anormalizarea pe care o facem o transmitem și generațiilor următoare.
Psihologul face și o paralelă: viața e un întreg șir de pierderi; pierdem timpul, pierdem iubiri, joburi și, în final, ne pierdem viața. La copii, mai explică Chetreanu, „întrebările existențiale” apar devreme și sunt firești. Asta pentru că cei mici pot observa moartea nu doar atunci când pierd pe cineva apropiat, ci și prin intermediul naturii: moartea insectelor sau a unor animale.
Viața și moartea – frați gemeni. Mai ales în război
„Nu vă speriați să vorbiți cu copiii despre firescul vieții”, îi sfătuiește Chetreanu pe adulți. „Mie îmi place să spun că viața și moartea sunt ca gemenii Eros și Thanatos”, continuă. Acesta oferă și un exemplu care îi sprijină teoria, faptul că în război, cu cât se pierd mai multe vieți, cu atât crește natalitatea.
În războaie se întâmplă lucrul paradoxal, cu cât Thanatosul, adică moartea, este mai aproape, crește natalitatea de foarte multe ori. Deoarece Erosul, acest instinct de supraviețuire, de transcendență, de a lăsa ceva în urma noastră se naște foarte puternic în noi.
Dreptul omului de a muri
Paul Chetreanu vorbește și despre dreptul omului de a muri și posibilitatea eutanasiei, în contextul în care Tone, personajul care se confruntă în film cu cancerul, refuză tratamentul chimioterapeutic, care ar putea avea și un rol curativ, alegând îngrijirea paliativă.
Și în România, când medicina nu mai are soluții în fața bolilor incurabile, unii pacienți în fază terminală ajung în centre de îngrijiri paliative. În medie, mai trăiesc aici 18 zile, timp în care se fac eforturi pentru a le ameliora durerile fizice și a le asigura un sfârșit demn. „Cei care ajung la noi sunt într-un moment în care au nevoie mai mult de grijă decât de medicație”, spunea, pentru Libertatea, preotul și medicul Bogdan Chiorean, care conduce un astfel de centru în Cluj-Napoca.
Pe parcursul îngrijirii paliative, familia și apropiații trăiesc neputința de a-l ajuta pe omul bolnav. Asta se observă și în producția mexicană.
„Totemul (cu referire la titlul filmului, n.r.) reprezintă, din punct de vedere psihologic, puterea de a crede (în ceva – n.r.), pentru a putea depăși momente grele. Totemul poate fi orice: animale, Dumnezeu, chiar și un tort”, conchide psihologul.
Filmul „Totem” va intra în cinematografele românești în toamnă.
