Foto | Audițiile X Factor continuă la Cluj

Comentează

Sute de oameni sunt prezenţi şi astăzi la Cluj, la Casa de Cultură a Studenţilor, locul în care se desfăşoară audiţiile cu juriul X Factor. Concurenţii au ajuns încă de la primele ore ale dimineţii şi nu sunt singuri. Au venit să le ţină pumnii rude, prieteni, colegi, dar şi curioşi dornici să ia parte la cel mai mare show din istoria televiziunii din România.
Chiar dacă ieri audiţiile s-au terminat târziu în noapte, juriul X Factor este gata să reia căutările, Răzvan şi Dani sunt mai pregătiţi ca niciodată să îi ajute pe participanţi să lase emoţiile la intrarea în scenă, iar publicul debordează de energie. Sala Casei de Cultură a Studenţilor este neîncăpătoare pentru sutele de oameni veniţi la audiţii, gata să stea şi în picioare dacă este cazul, doar pentru a-şi putea susţine favoriţii.
Emoţii, speranţa şi determinare, acesea ar fi cuvintele care descriu în linii mari starea concurenţilor. De ea se ocupă Răzvan şi Dani, cei care pe parcursul acestui show vor fi cei mai buni prieteni ai participanţilor. Îi vor încuraja, îi vor destinde, le vor asculta problemele sau dezamăgirile şi se vor bucura împreună cu ei de fiecare răspuns pozitiv din partea membrilor juriului.
Nu puţini au fost aceia care ieri au reuşit să ridice sala în picioare, să smulgă zâmbetul juriului şi să primească şansa de a merge mai departe în cursă pentru cel mai mare premiu din istoria show-urilor de gen din România, 200.000 de euro, premiu oferit de Orange. Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sina sunt încrezători că şi astăzi vor fi cuceriţi de vocile ardelenilor.
Cei trei membrii ai juriului au ajuns la Casa de Cultură a Studenţilor în jurul orei 11.00, iar publicul s-a putut bucură de o sesiune de autografe chiar la intrarea în sală. O a două serie urmează la finalul audiţiilor de astăzi.
Caravana X Factor a ajuns în Cluj cu două zile în urmă şi a pregătit în cel mai mic detaliu sală Casei de Cultură a Studenţilor. De la amenajarea scenei, la montarea luminilor sau testarea sonorizării, totul a fost pus la punct pentru audiţiile show-ului de televiziune care a făcut istorie în întreaga lume şi pe care Antenă 1 îl aduce în această toamnă în România. Buna desfăşurare a audiţiilor este posibilă şi cu ajutorul Consiliului Judeţean Cluj.
Audiţiile continuă weekendul viitor la Constanţa,la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru că pe 23 şi 24 iulie, juriul X Factor să ajungă în Moldova, la Iaşi. Etapa audiţiilor se va încheia la Bucureşti, pe 29 şi 30 iulie şi 1 şi 2 august.





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
21:22
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
22:19
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
21:59
Iranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...