Ramona a plecat din Dubai imediat cum a aflat devastatoarea veste, iar în această dimineaţă a ajuns în ţară.
Sora Monicăi a fost preluată de la aeroport de o prietenă, care a dus.o cu maşina la Bacău. Când a sosit în oraşul în care a copilărit, Ramona s-a oprit, distrusă de durere, în apartamentul în care, până mai acum câteva zile, încă trăia mama ei. Fotomodelul şi-a lăsat bagajele acasă, iar apoi a mers la Capela bisericii "Sfântul Neculai", unde în această seară va ajunge maşina mortuară care transportă cadavrul mamei sale, de la Târgu Jiu.
Sora ei, Alina, se află deja acolo pentru a pregăti cele necesare priveghiului şi înmormântării.