Naşii micuţei au fost cei care i-au şi cununat pe Amelia şi pe soţul ei, Nicolae Gamenţ-Antoniu, iar slujba, care a durat aproape o oră şi jumătate, a fost una savuroasă. Cei doi preoţi care au oficiat botezul la Biserica Popa Tatu au reuşit să ofere invitaţilor şi familiei o ceremonie religioasă savuroasă, încărcată de vorbe de duf şi de sfaturi creştineşti.
A adormit după slujbă
Îmbrăcată într-o costumaţie roz la intrarea în Casa Domnului, Alexia a fost apoi schimbată într-o rochiţă cu bulinuţe, şic asortată cu o eşarfă din acelaşi material. Cuminte, fetiţa nu a plâns aproape deloc şi, la finalul slujbei, chiar a adormit. După ceremonie, familia şi invitaţii au plecat spre restaurantul Monte Carlo din Capitală, unde vor sărbători creştinarea Alexiei.
Soprana a fost la un pas de moarte
Anul trecut, Amelia Antoniu a ajuns în şoc septic la Spitalul Universitar din Capitală după ce s-a infectat la Spitalul CF 2 în urma unei intervenţii chirurgicale. Soprana şi-a revenit miraculos din comă după câteva zile şi, în februarie anul acesta, şi-a îndeplinit cel mai mare vis: a devenit mama unei fetiţe perfect sănătoase.
Fotografii: Dumitru Angelescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.