Chipeşul bucătar şi-a luat lumea în cap, în urmă cu 11 ani, şi a plecat în Spania, ca să înveţe tainele artei culinare de la cei mai tari maeştri: “Nu ştiam boabă de spaniolă, în primele luni mă dureau mâinile de la atâta vorbit. Am stat un an şi jumătate la un restaurant şi toată ziua curăţam peşte şi scoici”, ne-a spus Răzvan, care, la scurtă vreme, a fost avansat la rangul de bucătar-şef adjunct. Apoi, a ajuns să lucreze cu Ferran Adria, Chef la El Bulli (Spania), restaurant care, timp de şase ani, a fost cotat drept cel mai bun din întreaga lume: “La El Bulli, dacă sunai azi că vrei să mănânci, trebuia să aştepţi mai bine de doi ani şi jumătate ca să-ţi vină rândul la programare. Pare fantastic, dar aşa e. Vrei să mănânci la El Bulli? Următoarea zi disponibilă este peste doi ani”, mai spune el. Răzvan găteşte din adolescenţă.

Şi-a dat demisia ca să participe la concurs

“Pe la 18 ani m-am hotărât să fac un curs gastronomic şi aşa a început totul. Am lucrat în mai mult de 50 de restaurante”. Când a aflat de competiţia “Top Chef”, era Corporate Head Chef la o companie multinaţională din România. Şefii n-au fost de acord să-i semneze cererea de concediu, aşa că Răzvan a demisionat ca să se poată înscrie la concurs. A visat la o maşină de lux, iar cu ce a agonisit până acum, el a reuşit să-şi achiziţioneze acest Mercedes S 500 L de 225.000 de euro, la volanul căruia a fost surprins de fotoreporterii ziarului Libertatea, pe când îşi făcea cumpărăturile de la un centru comercial.

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Observatornews.ro
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Știrileprotv.ro
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%