Vedeta tv şi primarul din Voluntari s-au căsătorit civil în vara anului trecut. Ei intenţionează ca la nunta lor să-şi invite toţi prietenii care nu au luat parte la evenimentul de vara trecută. Prin urmare, Gabriela şi Florentin au trimis invitaţii la peste 400 de persoane.
“Anul trecut ne- am cununat civil şi am făcut o logodnă în faţa Domnului. Ne-au stat alături ca naşi prietenii noştri Alina şi Cristian Tarcevschi şi Daiana Voicu şi Ziv Tetelman”, spune vedeta TV.
Gigi Becali şi soţia lui sunt martori
Pentru evenimentul din 9 iulie, vedeta şi soţul ei au apelat la Luminiţa şi Gigi Becali pentru a le fi martori atât la înnoirea jurămintelor de credinţă, cât şi la sfinţirea lumânărilor de cununie.
Mirii au pregătit şi un program artistic inedit, prezentat de Adrian Enache, în cadrul căruia vor oferi recitaluri Angela Similea, Marcel Pavel, Monica Anghel, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Ovidiu Komornyik, Elena Gheorghe, Andreea Bălan, Analia Selis, Hi-Q, Connect- R, Sofia Vicoveanca, Ştefania Rareş, Cornelia Catanga, Nelu Ploieşteanu şi Adrian Minune. Evident, cu o asemenea pleiadă de vedete, cei doi miri şi-au propus să chefuiască până în zori, ei lansând şi pe invitaţie un îndemn în consecinţă: “Luaţi-vă pantofi comozi! Vrem să dansăm toată noaptea!”.
Prima petrecere, anul trecut în septembrie
Prima petrecere de nuntă a vedetei TV Gabriela Vrânceanu- Firea cu primarul comunei Voluntari, Florentin Pandele, a avut loc, anul trecut, în septembrie, la “Clubul generalilor” din Bucureşti. La eveniment au luat parte doar câţiva prieteni apropiaţi şi nu au fost acceptate darurile tradiţionale – adică plicul cu bani -, ci doar câteva iconiţe şi obiecte de artă.