5 știri – Economic: România, la un pas de categoria „junk”. Detaliul din raportul Fitch care schimbă complet perspectiva

Comentează
Daniel Coman

Toată lumea a sărbătorit că România a scăpat de categoria „junk”. Dar aproape nimeni nu a citit cea mai importantă frază din raport.

Salut! Sunt Daniel Coman, iar tu urmărești 5 știri economice, în colaborare cu Libertatea.

1. Hai să începem cu vestea bună. Agenția de rating Fitch a păstrat ratingul României la ultima treaptă recomandată investițiilor. Excelent până aici. E tot ce speram.

Doar că raportul ascunde un detaliu incredibil: prima decizie a comitetului Fitch era retrogradarea României. Autoritățile au contestat evaluarea, au trimis informații suplimentare, iar agenția și-a schimbat decizia în ultimul moment.

Asta înseamnă că România a trecut la limită pe lângă categoria „junk”, cea rezervată economiilor considerate mult mai riscante.

De ce contează? Pentru că un downgrade ar fi însemnat împrumuturi mai scumpe pentru stat, presiune pe cursul leu-euro și, în timp, credite mai scumpe pentru populație și firme.

Dar atenție: pericolul nu a trecut. Fitch a păstrat perspectiva negativă, însă și celelalte două mari agenții, Moody's și S&P, au același avertisment pentru România.

Pe scurt, nu am luat nota 10. Nici măcar 7. Am trecut examenul... la limită. Ba chiar la contestație. Iar următoarele evaluări ar putea fi și mai dificile, dacă nu ne ținem de treabă.

2. Acum, că am scăpat pe moment de criza asta, suntem numai buni să ne lovească alta. Cea energetică. Dunărea a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Problema e că centrala nucleară de la Cernavodă folosește apa din Dunăre pentru răcirea reactoarelor. Un reactor este deja oprit pentru revizie, iar dacă nivelul apei continuă să scadă și va fi nevoie să fie redusă activitatea și la cel de-al doilea, România ar putea pierde până la 20% din producția de energie electrică. De aceea, Guvernul a declarat stare de alertă energetică și monitorizează permanent situația. Vestea bună este că nu există, deocamdată, riscul unei pene de curent pentru populație. Dar toată situația ne arată cât de vulnerabili suntem în fața fenomenelor meteo extreme.

3. Dar unde a dispărut apa din Dunăre? Dacă ai citit comentariile de pe internet, probabil ai văzut deja tot felul de teorii. Hai să vedem ce spun, de fapt, specialiștii. În ultimele zile au apărut tot felul de explicații: că cineva ne ia apa, că Ucraina sau Serbia ar controla debitul Dunării sau că este o conspirație. Realitatea este mult mai simplă. Dunărea are foarte puțină apă pentru că aproape întregul bazin al fluviului trece printr-o perioadă de secetă severă. A plouat foarte puțin în ultimele luni, iar temperaturile ridicate au crescut evaporarea. În plus, afluenții Dunării aduc și ei mai puțină apă decât în mod normal.

Rezultatul se vede în România: barjele circulă cu încărcătura redusă, hidrocentralele produc mai puțin curent, iar autoritățile au declarat stare de alertă energetică. Pe scurt, apa nu a dispărut și nici nu a fost furată. Pur și simplu... nu a mai venit. Iar asta ne arată cât de dependentă este economia de un lucru pe care îl considerăm, de multe ori, garantat: apa.

4. Și vreau să detaliem chiar partea asta a poveștii, și să explicăm efectele. Pentru că apa nu produce doar recolte. Produce energie, transportă mărfuri și ține economia în mișcare. Iar atunci când dispare apa, începe să scârțâie toată economia. Hidrocentralele produc mai puțin curent, centrala nucleară de la Cernavodă este monitorizată atent din cauza nivelului apei și ar putea fi chiar oprită, iar navele care transportă marfă sunt obligate să circule cu încărcătura redusă. Și toate astea înseamnă energie mai scumpă, transport mai scump și, în cele din urmă, produse mai scumpe pe rafturile magazinelor. Seceta nu înseamnă doar porumb mai puțin pe câmp. Înseamnă facturi mai mari, costuri mai mari pentru firme și o presiune suplimentară asupra fiecăruia dintre noi.

5. Tot în cascadă vin efectele și în cazul scumpirii carburanților. Plătim zilele astea cele mai mari prețuri din istorie pentru carburanți. În unele stații, motorina standard a trecut de 10,5 lei pe litru și se apropie rapid de pragul psihologic de 11 lei. Părea ceva SF acum jumătate de an. De ce se întâmplă asta? Pentru că s-au suprapus mai multe probleme: livrările de petrol din Kazahstan sunt afectate, tensiunile din Orientul Mijlociu țin sus prețul petrolului, iar România importă o parte importantă din carburanții de care are nevoie. Iar motorina stă în spatele aproape tuturor transporturilor din România. Asta înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, scumpirea ajunge și în prețul alimentelor, al coletelor, al materialelor de construcții și al multor altor produse. Adică nu plătești mai mult doar pentru plinul mașinii. Se scumpește aproape tot ce ajunge pe rafturile magazinelor.

Economia nu se întâmplă la Ministerul Finanțelor. Se întâmplă în portofelul tău. Până săptămâna viitoare... ne revedem pe platformele euronews.ro și libertatea.ro!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!