George Ivașcu, despre provocările rolului Pelicanu: „Nu aș avea curaj să fiu ca el în viața reală. Mi-ar fi frică”

Comentează
Arhiva foto
Exclusiv

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori din serialele „Clanul” și „Tătuțu” a vorbit deschis la emisiunea „Dincolo de copertă” despre transformările prin care a trecut pentru a da viață personajului „Pelicanu”. Rolul nu doar că a fost, ci este în continuare, căci serialul „Tătuțu” este difuzat în fiecare joi la Pro TV, dar această experiență l-a scos complet din zona lui de confort.

În ciuda experienței sale vaste și numărului de personaje interpretate atât pe scena teatrelor, cât și în filme și seriale de succes, George Ivașcu continuă să se documenteze, să studieze psihologii de oameni și să se inspire în fiecare zi. Asta pentru a reuși să intre mai ușor în pielea personajelor. „Am spus întotdeauna că aceste seriale, de fapt, Clanul și Tătuțu, în care sunt Pelicanu, au fost o provocare pentru mine ca om. Eu nu mă comport așa în viața de toate zilele. O să rămân recunoscător toată viața pentru această provocare, urmată după aceea de o provocare și mai mare, cum a fost Betoane, unde am jucat un bătrân. Pentru acest personaj m-am dus în Piața Obor. Am început să studiez, cum e să stai acolo la mici, la bere și cum e să intri în zona asta”, a povestit amuzat George Ivașcu la „Dincolo de copertă”.

După succesul acestor producții, provocările au continuat cu un rol diferti în „Betoane”, acolo unde a intepretat un bărbat în vârstă, falit. Pentru că și-a dorit ca lumea să îl diferențieze clar de Pelicanu, a încercat să-și construiască personajul apelând la o metodă clasică: observația directă. A petrecut timp în Piața Obor, studiind comportamente, gesturi și interacțiuni, încercând să înțeleagă cât mai autentic atmosfera locului. „A fost foarte interesant într-una dintre zile, că erau suporterii unei echipe, nu-i dau numele, care m-au văzut la un meci de-al echipei adverse. Unde bineînțeles eu am fost invitat. Eu nefiind stelist (n.r. - râde), fiind un foarte bun spectator. Și când m-am văzut, mi-au zis repede că m-au văzut pe stadion. Le-am explicat că am fost invitat doar și oamenii imediat au început să râdă. Foarte haioși, niște oameni absolut minunați. Îmi e dor, așa, acum să vină vara, să mă duc din noi pe acolo la terase și să mă reîntâlnesc cu ei și să mai fac câte o fotografie, apoi să mă comenteze prietenii că iar am făcut poze cu cei de la Dinamo”, a mai povestit îndrăgitul actor.

Pe de-o parte îl fascinează personajele pe care le interpretează în seriale, însă pe de altă parte spune că nu rămâne în pielea lor după ce regizorul spune „stop” la ziua de filmare. „Actoria îmi dă șansa de a intra în zone în care poate nu aș avea vreodată curaj să mă duc eu, ca om. Cum e personajul Pelicanu. Nu cred că aș avea curaj să fiu ca el în viața reală. Adică mi-ar fi frică să nu mă bată ăia. Dar, după cum vedeți, Pelicanu intră în toate belele posibile și are o scânteie, iese el cumva din situație”, a mai completat amuzat George Ivașcu la „Dincolo de copertă”

George Ivașcu și Codin Maticiuc sunt luați „la pachet”

Atunci când se face referire la Pelicanu, personajul din serialele „Clanul” și „Tătuțu”, telespectatorii fac imediat legătura cu personajul Iulică, interpretat de Codin Maticiuc. Asta și pentru că între cei doi s-a legat o prietenie autentică. Deși la prima vedere pare că doar Codin Maticiuc are de învățat de la marele actor, se pare că există totuși un echilibru. Chiar George Ivașcu ne-a mărturisit că, la rândul lui, a învățat extrem de multe lucruri de la Codin Maticiuc și este convins că o s-o facă și de-acum înainte. Chimia dintre ei este atât de evidentă, încât nu doar producătorii de film îi văd ca un „duo perfect”, ci și telespectatorii.

„Între noi s-a creat, fără să ne fi cunoscut înainte, o prietenie în care el este deosebit de generos și spune că a învățat multe de la mine. Nu-l contrazic, evident, dar cred că am învățat împreună, ca între doi prieteni care cresc împreună pentru acel meci pe care să-l câștige. Am fost întotdeauna o echipă foarte bună, fără să fi intermediat nimeni prietenia dintre noi. A fost o chimie și sunt convins că atunci când ești într-o relație de prietenie, chiar și atunci când nu e bine, accepti să zici, bă, hai să nu facem asta, că e mult, hai să facem așa. Nu e o chestiune de competiție neapărat sau de concurență, ci o chestie în care vrem să ne fie amândurora bine. De asta, pe unde mă mai duc, toată lumea mă întreabă când vine și Iulică (n.r. - numele personajului pe care îl interpreteză Codin Maticiuc). Oamenii ne-au luat împreună la pachet”, a mai povestit actorul în cadrul aceleiași emisiuni de pe Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!