Radu Horia Brenciu s-a stins duminică, fiind înmormântat ieri la Cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae din Prund, Braşov, foarte aproape de locul unde a trăit o viaţă. Slujba a fost oficiată de cinci preoţi, iar la ceremonie au fost prezenţi aproximativ 60 de apropiaţi, unii trecuţi de prima tinereţe, prieteni ai celui plecat dintre noi, alţii mai tineri, colegi sau amici de-ai celebrului său fiu. Printre coroanele adunate la căpătâiul lui Radu Horia Brenciu s-a aflat şi una din partea colegilor de la Antena 1 ai artistului. Lăcaşul de cult din Prund este un loc de suflet al familiei Brenciu: Horia şi fratele său, Marius, au făcut parte din corul bisericii acum zeci de ani, iar în cimitirul de alături sunt înmormântaţi mai mulţi membri ai neamului.

I-a respectat ultima dorinţă

“Mulţumesc celor prezenţi astăzi aici. A fost dorinţa tatălui meu de a fi înmormântat la această biserică, de care mă leagă amintiri, însă unde nu mi-am propus niciodată să iau cuvântul aşa cum o fac acum”, a spus Horia Brenciu, stăpânindu- şi cu greu lacrimile. În semn de adio, a mai recitat o dată poezia pe care a compus-o cu ocazia zilei de 6 august 2010, când Radu Brenciu împlinea 80 de ani, titlul, “Tata”, nemailăsând loc de alte comentarii. “A adormit…/ Puţin obosit şi frământat,/ Tata părea puţin îngândurat”, şi s-a făcut linişte. Horia Brenciu i-a avut alături pe fratele său, Marius, soţia Alice, pe cele două fiice mai mari ale lui, Andreea şi Maria, dar şi câţiva apropiaţi.
Drama din viața lui Horia Brenciu! Mama sa, răpusă de cancer când el avea doar 11 ani | VIDEO

11855800_10153446974037435_3076905504797236696_n_01.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.